Eseuri

Eseul lui Lois

de simina iacob

Am bucuria sa postez un alt eseu despre viata, scris in urma cu aproximativ 2 ani de fiica mea mai mare, Lois. Merita sa va opriti pentru a-l citi. O spun cu toata convingerea. Multumesc lui Dumnezeu pentru copiii care mi i-a dat!  
De multe ori mi-am pus problema vietii acesteia. Mai exact ce inseamna viata. Niciodata nu am acceptat sa cred ca viata inseamna doar a te trezi dimineata, a manca, a merge la scoala, si apoi a te culca. Viata pentru mine inseamna mult mai mult. Am ajuns la niste concluzii care vreau sa vi la impartasesc si voua. Nu stiu daca lucrurile stau chiar asa cum le vad eu dar eu sunt convinsa de ele. Stau si privesc cerul … e innorat, soarele nu se mai zareste. Desi nu il vad eu stiu ca exista undeva ascuns dupa norii negri si grosi. De multe ori m-am gandit ca unele probleme si greutati pe care le-am intampinat de-a lungul vietii nu se vor rezolva niciodata. Tu nu te-ai gandit la fel? Nu ai trecut prin situatii in care nu gaseai nici o umbra de speranta? Nu te-ai intrebat deseori de ce se intampla unele lucruri in viata ta? Ce scop au ele? Noi oameni, suntem obisnuiti sa gandim rational, sa gasim fiecarui lucru o explicatie plauzibila dar uneori nu este de ajuns. Sunt momente in care ne punem atatea intrebari si astaptam atatea raspunsuri si totusi ele nu vin. Asta nu inseamna ca nu vor veni niciodata; inseamna doar ca nu avem capacitatea necesara de a intelege anumite lucruri.
Am intalnit pe parcursul vietii mele oameni care faceau orice pentru a ajunge la putere, oameni extrem de saraci care si-au pierdut speranta unei vieti mai bune, oameni inteligenti si oameni nu asa de inteligenti, oameni veseli, dar si oameni tristi si abatuti, pe scurt oameni foarte diferiti unii de alti. La finalul vietii toti o sfarsim la fel … murim. Nu conteaza ca esti bogat sau inteligent, viata nu o poti cumpara si nici moartea nu o poti programa. Noi cei tineri mai ales, dar cred ca si cei mai batrani am uitat ca moarte face parte din ciclul normal al vieti. E asa de inevitabila dar noi o ignoram, incercam cumva sa o scoatem din mintea noastra sau sa ne gandim la ea ca fiind un eveniment indepartat. Desi asa cum mergem in fiecare dimineata sa mancam, tot asa de usor putem si muri. Ma sperie gandul acesta. Ii admir pe oamenii care nu se tem de moarte dar m-am gandit daca chiar asa e sau doar incearca sa isi acopere teama ca sa nu fie vulnerabili in fata oamenilor. Toti oameni tind sa creada macar o data in viata ca sunt nemuritori dar de fapt noi nu suntem mai mult decat un abur care acuma este si peste 5 secunde se pierde in neant. E trist sa constientizezi acest lucru dar ceea ce imi da curaj si putere sa merg mai departe este gandul ca viata nu se termina aici … ca exista rai si tot asa de bine exista si iad. Abia astept sa ajung acolo unde lacrimile nu vor mai curge din ochii mei niciodata, unde nu voi mai simti durerea… abia astept sa vad ca ceea ce am crezut pe aceste pamant chiar e adevarat.
Alt lucru pe care nu il inteleg este de ce oameni renunta asa de usor la vise. De ce nu avem puterea de a lupta pentru ceea ce ne dorim cu adevarat? De ce abandonam? De ce asteptam sa faca altcineva ceea ce putem face noi? Toate aceste lucruri se datoreaza faptului ca ne-am pierdut increderea in noi insine. Unele lucruri par imposibile, nerealizabile, dar se pot atinge. Visele pot deveni realitate. Rugaciunile pot fi indeplinite. Ceea ce ne lipseste in zilele noastre este credinta si speranta. Parca am uitat ca unele lucruri chiar se pot schimba, ca unele chiar pot exista. Am uitat sa avem incredere in noi … sa visam si sa luptam pentru acel vis ca mai apoi sa devina realitate. Suntem inconjurati de bariere si garduri care ne ingradesc libertatea, ne fac sa gandim doar rational si sa credem doar in lucrurile plauzibile şi palpabile.
Imi doresc sa pot trece dincolo de aceste bariere, sa lupt pentru ceea ce cred si sa nu ma las condusa de parerile celor sceptici. Putem schimba lucrurile din viata noastra! Nu zic ca va fi usor … dar merita sa luptam si sa nu ne dam batuti. Visele devin realitate chiar daca nimeni din jurul nostru nu crede. Se pot intampla minuni!
Iubirea este lucrul asa de rar intalnit in vremea noastra. Iubirea adevarata, nu cea superficiala, de suprafata. Iubirea perfecta care rabda totul, acopera totul, crede totul. Iubirea capabila sa se sacrifice de dragul aproapelui, care pune pe cel de langa ea pe primul loc. Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva. Antoine de Saint-Exupery spunea: "A iubi nu inseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amandoi in aceeasi directie”. Atat de adevarat. Daca privesti spre persoana de langa tine esti tentat sa ii vezi mai mult defectele decat calitatile pentru ca asa suntem noi, oamenii. In schimb, daca incercam sa ne fixam un punct comun catre care sa pornim si pentru care sa infruntam greutatile vietii, totul va fi mai usor. Veste buna este ca intamplator sau nu, fiecare om are capacitatea de a iubi pentru ca viata fara dragoste este o umbra a lucrurilor care ar putea fi.
. Prietenii adevarati sunt asa greu de gasit in zilele noastre. Parca tot mai multe dezamagiri si prieteni rupte. Toate acestea se intampla datorita invidiei si rautatii din sufletul oamenilor. Toata lumea o cunoaste pe Maica Tereza, nu-i asa? Ea a dat dovada de o iubire asa de mare fata de cei aflati in saracie si boala. A fost un prieten adevarat pentru oamenii cu care a ajuns in contact. Aceasta femeie a spus ceva foarte trist dar adevarat si atat de valabil in viata de zi cu zi: " Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati. Cauta succesul, oricum”. De multe ori am fost dezamagiti de prieteni, de acei prieteni despre care credeam ca niciodata nu ne vor face sa suferim. Dar asa e viata. Parca suntem intr-o jungla, fiecare este pe cont propriu, fiecare lupta pentru interesul lui personal uitand de cei din jurul lui. Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai mai multa grija in cine ai incredere si a doua oara.
Fericirea e lucrul dupa care tanjim fiercare dintre noi. Pe care il cautam cu ardoare. Parca nu mai gasim fericire in lucrurile marunte ale vietii. Nu ne mai bucuram de natura inconjuratoare, de cei pe care ii avem aproape de noi, de sanatatea pe care ne-o da Dumnezeu. Ne raportam mereu la cei mai bogati ca noi, mai frumosi poate, oameni pe care ii consideram norocosi. Poate ne-am vedea mult altfel pe noi insine si ceea ce avem, daca am privi la oamenii nenorociti de pe aceasta lume. Oare de ce nu ne uitam la cei care nu au nici macar un pat in care sa doarma ci doar o podea de lemn? Sau la cei orfani care nu au parte de dragostea parintilor? La oamenii care si-au pierdut picioarele sau mainile intr-un accident sau poate asa s-au nascut. Exista oameni care nu au vazut nici macar o data lumina zilei si culorile minunate ale curcubeului si noi ne plangem ca avem culoarea ochilor caprui si ca nu e albastra. Oare nu ar trebuie sa vedem altfel lucrurile? Cu ce suntem noi mai buni ca ei? Ce am facut ca sa meritam tot ce am primit in viata aceasta? Nimic! Ar trebui sa invatam sa apreciem fiecare lucru oricat de marunt ar fi el. Nu doresc nimanui sa-si aprecieze familia sau sanatatea doar dupa ce o pierde.
Haideti sa schimbam ceva. Putem face asta. Trebuie sa simtim alaturi de oamenii care sunt in suferinta, sa ii ajutam si sa fim alaturi de ei. Fericirea nu e o destinatie, e un mod de a trai!
Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine extraordinare schimbari, clipa de clipa.

Crestinul duhovnicesc
In urmatoarele randuri doresc sa scriu cateva din gandurile mele cu privire la textul din Romani 8:1-12. Desigur, nu voi vorbi numai din acest text, ci voi face referire si la alte texte din Scriptura si exemple; acest pasaj va fi folosit doar ca pivot.
De foarte multe ori vorbim dintr-un text, si numai din el, fara sa privim Scriptura ca pe un ansamblu, un intreg sistem din care daca extragem doar anumite pasaje acestea pot avea total alte sensuri. Tocmai din aceasta cauza trebuie sa fim foarte atenti la citire, asa cum il indemna apostolul Pavel pe Timotei : « Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora »(1 Timotei 4:13).
Cuvantul Domnului prin apostolul Petru (2 Petru 1 :10) ne spune ca nicio proorocie nu se talcuieste singura. Aceasta este si una din cauzele aparitiei atator erezii, culte, secte etc, pentruca au privit la un verset din Biblie pe care l-au scos din context. Exista de asemenea pericolul sa avem prejudecati, o anumita idee fixata in mintea noastra si atunci cand citim din Sf. Scriptura sa privim numai din perspectiva acelei idei, sa gasim argumente numai in favoarea acelei idei. [...]
Intr-o imprejurare, cand tanarul bogat pune Domnului Isus o intrebare , Domnul i se adreseaza in modul urmator : «  Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea? ». Deci este foarte important cum este scris in lege, dar mai important cum citim noi din ea. Un om cand se intoarce la pocainta, veti vedea ca va actiona uneori intr-un mod care pentru unii din noi este foarte copilaresc, tocmai pentru faptul ca el intelege Cuvantul Domnului in alt mod, il citeste cu alti ochi. El daca citeste in Matei textul care zice ca daca ochiul tau te face sa cazi in pacat, sa-l scoti, probabil ca va crede ca trebuie sa-si scoata ochiul cand va pacatui. Acesta este decat un exemplu, dar sunt foarte multe invataturi care se propaga in vremea noastra tocmai pentru faptul ca nu se relationeaza la ceea ce Domnul vorbeste in alte locuri din Scriptura.
De exemplu, foarte multi credinciosi abia asteapta sa vada pe un frate sa cada in pacat ca sa nu-i mai dea nicio sansa, bazandu-se pe textul din Evrei 6. Un alt bun exemplu poate fi acela in care au venit la Domnul Isus Saducheii si i-au pus inainte o situatie legata de invierea mortilor si legea lui Moise. Domnul le-a spus atunci « Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu »(Matei 22 :29)[...].
Ceea ce am prezentat in randurile de mai sus exprima ceea ce numim legea mintii. Aceasta lege apare in relatie cu legea lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu a dat poporului Sau ca acestia sa o respecte si care implica sfintenia omului.  Legea mintii, sau constiinta omului, este formata pe de-o parte din legea lui Dumnezeu, apoi din ceea ce au adaugat cei din jur si cealalta parte din ceea ce a adaugat el insusi. Omul care este condus de legea mintii este sincer, el voind sa faca voia lui Dumnezeu, dar nu stie cum, pentruca nu cunoaste care este adevarul.
Multi oameni cred ca daca fac nu stiu cate matanii, pelerinaje prin nu stiu ce locuri sfinte, dau bani la preoti si cate si mai cate vor fi iertati. Chiar daca ei fac probabil asta din sinceritate, ei totusi nu intra pe Usa, care este Domnul Isus.
Legea mintii este implicatia omului in legea lui Dumnezeu, tocmai de aceea ea este subiectiva. Evreii si-au scris chiar propria carte, pe langa legea data de Dumnezeu lui Moise, o carte numita Talmudul, in care este inclusa traditia si folclorul poporului lor, si pe care uneori  o respecta mai mult decat pe Tora.
Pana se intoarce la Dumnezeu si are loc nasterea din nou, asupra omului actioneaza o singura lege : legea pacatului si a mortii. In momentul in care omul aude cuvantul lui Dumnezeu (legea lui Dumnezeu) atunci vine credinta. In urma credintei, omul trebuie condus catre Hristos. Daca este condus catre lege si i se pune in fata ceea ce trebuie sa faca, atunci aceasta s-ar putea sa fie calea cea lunga. Pentruca, lucru dovedit si de ceea ce scrie apostolul Pavel romanilor in capitolul 7, legea lui Dumnezeu data prin Moise desi este desavarsita, omul este din fire pacatos, «vandut rob pacatului » si nu o poate implini. Totusi, prin aceasta lege eu ajung sa cunosc ca sunt un pacatos. Poate chiar voi incerca sa fac ceva, sa fiu mai bun, sa implinesc cuvintele legii.

Putem privi legea lui Dumnezeu (sau mai bine zis legea mintii) ca pe un termometru care ma ajuta sa vad daca am temperatura, dar nu ma ajuta sa ma vindec. Tot asa, legea lui Dumnezeu ma ajuta sa vad ca sunt un pacatos, dar nu ma poate mantui, pentruca nu exista putere.
In acest moment intervine asupra omului legea Duhului de viata, care se lupta impotriva legii firii pamantesti. Omul incearca sa faca ceva pentru Domnul cu propriile puteri, dar sigur va esua.
In capitolul 7 din Romani, apostolul Pavel spune ca atata vreme cat omul traieste, legea este inca valabila. Daca firea omului traieste, propria ambitie de a face ceva traieste, atunci pentru el legea este inca valabila si el trebuie sa implineasca cuvintele ei. Dar atunci cand omul moare si intervine nasterea din nou, omul nou este nascut in Hristos si, cum spune si in versetul 3 din Romani 8, legea lui Dumnezeu este implinita in om prin Hristos. In Galateni 3 :24 scrie ca legea ne-a fost un indrumator catre Hristos. Tot in Galateni gasim scris ca Legea lui Moise a fost data dupa ce a fost facuta fagaduinta. Ea(Legea) a fost data ca un paznic, pana cand avea sa vina Hristos, adica sa fie implinita fagaduinta(Galateni 3 :23).
In capitolul 10 din Evrei autorul vorbeste despre aceasta fagaduinta a lui Dumnezeu cu privire la om. « Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor »(versetul 16). Tot aici ne este aratat modul in care trebuie sa ne apropiem de Domnul. «să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată »(versetul 22)[...].
Din momentul in care omul ajunge sa fie calauzit de legea Duhului de viata, omul are in fiecare zi de ales de cine va fi calauzit. Daca umbla dupa lucrurile pamantesti omul intra iar sub legea firii pamantesti, care, asa cum spune in versetul 7, nu se supune legii lui Dumnezeu, pentruca nu o poate implini.
Altfel zis, cat timp suntem calauziti de legea Duhului de viata, putem implini legea lui Dumnezeu, prin Domnul Isus, dar daca suntem firesti, stim ca prin puterile proprii nu putem face nimic.
 In Evrei, capitolul 10, de la versetul 23 pana la versetul 39 suntem indemnati sa veghem sa nu ne pierdem aceasta credinta si sa nu dam inapoi. De aceea zic sa ne punem sub paza Domnului Isus, si asa cum scrie in Isaia 44:5 sa zicem « Al Domnului sunt », sa ascultam de indemnurile Duhului Sfant si vom putea astfel sa fim niste crestini veritabili, oameni duhovnicesti, care nu sunt condusi de propriile legi ale moralitatii sau care sa traiasca dintr-o minciuna pe care cei din jur o propaga.
C.D.

Traind o viata de schimbare si promisiune

Noaptea cădea repede în Columbus, Georgia, şi eu mă scufundam mai adânc în nisipul mişcător al păcatului, scufundându-mă ca să nu mă mai ridic. Cumva în inima mea ştiam că mă scufundam pentru ultima oară şi că nu-mi voi reveni. Ani şi ani de zile de viaţă homosexuală îmi distruseseră orice sensibilitate. Gândurile de suicid răsăriseră şi creşteau repede. Îmi uram viaţa şi ce devenisem. Nu am văzut nicio cale de ieşire în afară de faptul că viaţa mea trebuia să ia sfârşit. Moartea părea să fie un lucru bun, pentru că nu mai vroiam să mă văd trecând prin faptele vieţii fără nicio speranţă de schimbare.

Nu ştiu ce m-a făcut să dau drumul la televizor în acea noapte. A fost ceva instinctiv, poate un obicei cu care devenisem atât de obişnuit încât pur şi simplu am făcut ceea ce făcusem întotdeauna când eram obosit şi deprimat. Totuşi, privind în urmă, pot crede că venise timpul. Timpul să-L cunosc pe Bărbatul a cărui pasiune pentru mine L-a făcut să îndure teribila brutalitate care s-a revărsat asupra Lui.

Când ecranul televizorului s-a luminat , privirea mi-a căzut imediat asupra unei scene tulburătoare. Pentru mine era brutală. Mii de oameni se înşiruiau pe un drum de piatră care avea o înclinare crescândă în timp ce şerpuia prin oraş. Oamenii păreau să fie turbaţi. O stare a sufletului rea a cărei amploare poate fi numai bănuită. O figură singuratică cobora pe drumul dificil. Pe când priveam alarmat, El S-a apropiat de mine sub o ploaie de insulte. Unii strigau la el. Alţii aruncau cu pietre în El. Alţii se întindeau ca şi cum vroiau să-L ia şi să-L facă bucăţi cu mâinile goale. Dar El înainta. Şi eu am continuat să privesc fascinat.

Nu era singur. Se lupta cu o cruce grea, din lemn, pe care o purta în spate. Era de două ori mai mare decât trupul Său. Ai fi putut crede că văzând atâta suferinţă, oamenilor le va fi milă. Dar nu acelei mulţimi. Crucea părea să-i înfurie şi mai mult. El Se lupta în continuare, nespunând niciodată niciun cuvânt, neridicându-Şi niciodată ochii. In mintea mea nu ştiam cine este. Era atâta timp de când nu mă gândisem la Dumnezeu sau la biserică sau la Isus încât nu-I mai cunoşteam identitatea. Am devenit absorbit de situaţia Lui dificilă. Mi-am auzit mintea punând o singură, tăcută, temătoare întrebare. Ce a făcut ca acei oameni să-L urască atât de mult?

Apoi s-a întâmplat un lucru ciudat. „Scena" a îngheţat. Toţi şi totul. Nimic nu se mişca în afară de El. Aceasta m-a lovit din plin. În timp ce priveam, ochii Lui s-au ridicat ca să-I întâlnească pe ai mei. L-am văzut şi era ca şi când ai privi în ochii cuiva care te-a cunoscut dintotdeauna. Sângele de la cununa de spini înfiptă adânc în capul Lui, se prelingea pe diferitele părţi ale feţei Sale. Mi-a spus: „Am făcut toate acestea numai pentru tine." Apoi Şi-a coborât din nou capul şi a continuat să urce dealul cu crucea Sa, pe cale să dovedească ceea ce tocmai spusese.

Când mi-am venit în fire m-am uitat din nou la mulţime. De data aceasta am recunoscut o faţă cunoscută: era faţa mea. Am înţeles de asemenea că Isus era Cel care îmi vorbise. Am început să suspin şi să plâng. Nu puteam crede că putea să mă iubească sau că m-ar iubi după tot ce făcusem. Ce însemnau cuvintele Lui? Chiar m-a iubit destul ca să sufere nebunia omului şi durerea lui Dumnezeu? Da. Într-adevăr da.

În cele din urmă, în aceeaşi cameră unde avusesem numeroase relaţii sexuale cu bărbaţi, am căzut cu faţa la pământ înaintea acestui Om. L-am rugat să mă ierte şi să mă cureţe de păcatul meu şi de anii de răzvrătire. În timp ce stăteam întins acolo, părea că cerurile s-au deschis şi că gloria lui Dumnezeu a intrat. M-am ridicat ştiind că indiferent ce avea să se întâmple, Îl voi iubi întotdeauna şi ştiam că El avea să mă iubească întotdeauna. Într-un cuvânt, eram schimbat.

Da, acum eram liber, dar nu fusese întotdeauna aşa.

Când mă uitam la mine în oglindă ca băiat, tot ce puteam vedea era un băiat neputincios, timid, plin de teamă, dezgust de sine şi durere. Nu mă puteam raporta la alţi băieţi de vârsta mea decât într-un singur mod. Şi acela era un secret adânc şi întunecat. Speram că nimeni nu-l va descoperi vreodată.

M-am născut într-o familie care aparţinea bisericii. În tradiţia religioasă a americanilor de origine africană, generaţiile familiei implicate în biserică erau un semn de onoare. Biserica era locul unde, în ciuda greutăţilor pe care le înfruntau din cauza presiunilor din afară – în special rasismul – negrii se puteau simţi speciali.

Din nefericire nu l-am întâlnit pe tatăl meu până la vârsta de 7 ani. Ne-a dat mie şi fratelui meu câţiva dolari şi a plecat iar; nu l-am mai văzut alţi şase ani. În acea vreme eram plin de furie şi ură din cauza părăsirii lui pline de nepăsare.

„Îi spunem tati?" m-a întrebat frăţiorul meu.

„Nu, îi vom spune doar domnule," am răspuns eu. Vroiam să sune cât mai rece posibil. Când l-am văzut atunci, ne-a mângâiat pe cap şi ne-a oferit câţiva dolari. De data aceasta, am refuzat banii; îl uram atât de mult încât nu mi-ar fi păsat mai mult dacă ne-ar fi oferit o mie de dolari.

Lipsa faptului de a avea un tată prin preajmă a avut un efect foarte rău asupra mea; am dezvoltat o adâncă dorinţă ca un bărbat să mă ţină in braţele lui şi să-mi spună că mă iubeşte. M-am luptat cu sentimente de respingere cauzate în parte de absenţa inexplicabilă a tatălui meu. Nu aveam încredere în masculinitatea mea sau în abilităţile mele ca bărbat printre bărbaţi. Am îndurat respingerea şi bătaia de joc a altor băieţi de vârsta mea, dezvoltând în acelaşi timp atracţii emoţionale şi fizice nedorite faţă de ei. Nici măcar nu am fost conştient de tendinţa mea de a sexualiza relaţiile cu persoane masculine până la vârsta de aproximativ 11 ani.

Chiar dacă am crescut în biserica „sfinţită" şi îmi plăcea să merg la biserică, mă luptam constant cu gânduri homosexuale. În mijlocul strigătului şi dansului atât de caracteristice experienţei de închinare a noastre, a negrilor, mi-am ascuns lupta cât de bine am putut. Biserica noastră credea puternic în eliberare. Adică oricare era problema ta, cineva putea să-şi pună mâinile peste tine şi să se roage – şi problema era rezolvată. Vroiam cu disperare ca dorinţele mele homosexuale să dispară. Aceasta era fantezia mea. Că într-o zi vor dispare toate.

Dar cu toată predicarea despre eliberare, eram confuz. În timp ce spuneau că Dumnezeu putea face orice, se părea că aceasta nu se aplica homosexualităţii. Despre homosexualitate în biserica neagră se putea vorbi numai în şoaptă, în particular.

Aceste circumstanţe au făcut din mine un punct de atracţie pentru manipulare, astfel încât la vârsta de 13 ani un băiat mai mare din biserica mea m-a molestat. Sentimentele din inima mea au devenit un vârtej de conflicte care se luptau între ele. Uram atingerea lui şi tânjeam după atingerea lui. Uram faptul că-mi plăcea atenţia lui şi uram să nu am atenţia lui.

De-a lungul următorilor trei ani, am fost nevoit să suport obsesia neobosită a lui "Ray" pentru mine. Din fericire nu am făcut niciodată sex. Când în sfârşit am părăsit dezgustat biserica, am plecat de acasă şi m-am aruncat cu capul înainte în stilul de viaţă gay. Vederea unor bărbaţi dansând împreună şi sărutându-se în public mă făcea să mă simt atât de bine. Simţeam că în sfârşit eram în locul căruia îi aparţineam.

În 1980, în primul meu an de colegiu, m-am aruncat cu capul înainte în homosexualitate şi în ce avea ea de oferit. Eram nou pe scena gay; curând toţi se întrebau cine sunt şi cu cine mă întâlnesc. Am mers la petreceri în case, la orgii, am devenit obsedat de capsule de amil-nitril (drog stimulant) şi am început să beau. Eram ca un puşti într-un magazin de dulciuri, fără părinţi prin preajmă!

În 1982 mi-am ascuns homosexualitatea ca să mă alătur Armatei. Am călătorit prin toată lumea; oriunde puteam găsi întotdeauna un alt bărbat cu care să mă culc. Am trecut prin perioade de depresie adâncă, când m-am simţit atât de singur încât vroiam să mor. Când am ieşit din depresie, trebuia să fac sex ca să mă simt puternic şi în siguranţă. Am dezvoltat o atitudine dură faţă de alţii, chiar faţă de iubiţii mei. Oamenii existau ca să-mi dea plăcere; când eram epuizat, renunţam la ei.

De la înălţimea vieţii mele de gay mă simţeam invincibil! Nimeni nu mă putea opri, nici măcar Dumnezeu. „Nu-mi pasă dacă mă duc în iad!" I-am spus lui Dumnezeu când m-am simţit condamnat pentru sexualitatea mea. Dar eram tot nefericit şi neîmplinit. Mă chinuiau gânduri care acum ştiu că veneau de la Satan: Poţi găsi parteneri sexuali oricând vrei, dar niciunul dintre ei nu te iubeşte. Era o încercare de a mă împinge mai departe pe calea autodistrugerii. După ani de zile de sex homosexual în toate formele lui devalorizante, mă simţeam încă neiubit şi lipsit de valoare.

Aceasta a fost în urmă cu paisprezece ani. Desigur, erau multe probleme de confruntat când am pornit pe drumul vindecării totale. Vindecarea era şi este un proces pe care îl primesc cu toată inima. Dumnezeu m-a îndreptat către o biserică unde am stat cinci ani, ajungând al doilea pastor asistent.

Mă îndepărtam de problemele nelămurite ale furiei, urii şi dorinţelor mele sexuale nepotrivite. Totuşi mai aveam de-a face cu noi provocări. Voi fi acceptat în biserică? Îşi vor da seama bărbaţii de trecutul meu homosexual? Eram cu adevărat liber?

De-a lungul următorilor câţiva ani, Dumnezeu Şi-a dovedit credincioşia îngăduindu-mi să clădesc prietenii cu bărbaţi evlavioşi care m-au iubit fără prejudecăţi. Ei n-au realizat, dar Dumnezeu i-a folosit ca să mă vindece de sentimentele mele de lipsă de valoare.

În cele din urmă am întâlnit o tânără care începuse să frecventeze aceeaşi biserică şi am devenit prieteni. În anul următor Dumnezeu a confirmat în multe feluri că aparţinem unul celuilalt. Dorinţele mele s-au schimbat şi ştiam că Dumnezeu mă crease ca să iubesc o femeie, nu un bărbat. Înainte de a o cere în căsătorie pe Dee, i-am spus despre trecutul meu. „Iubitule", a răspuns ea, „dacă Dumnezeu te-a iertat, te iert şi eu." Ne-am căsătorit şi ne-am început viaţa împreună. Astăzi, cu aproape doisprezece ani mai târziu, acea femeie, Dee, este încă soţia mea, şi este încă cea mai frumoasă femeie din lume. Este mama celor patru copii ai mei şi dragostea vieţii mele.

Dumnezeu a folosit-o mult pe soţia mea pentru a face minuni în procesul meu de vindecare. Ea a fost de neînlocuit pentru ca să-I aud glasul, pentru a-mi face mărturia publică, pentru ca alţii să o poată auzi şi să fie eliberaţi.


Mai mult decât orice, Isus m-a asigurat că niciodată nu mă va lăsa, nici nu mă va părăsi (Evrei 13:5). Nu a fost o călătorie uşoară, dar pentru că Dumnezeu este dragoste, sunt şi voi continua să fiu un om complet. Cele mai adânci dorinţe ale mele de dragoste şi de a aparţine cuiva, au fost împlinite prin Isus Hristos şi familia Sa, Biserica.

Din cauza harului şi puterii Domnului Isus, nu mai sunt homosexualul distrus, condus de ură, care eram cândva. Trăiesc şi mă bucur de viaţa mea slujindu-L pe Domnul Isus, crescându-mi copiii, iubindu-mi soţia şi conducând adunarea pe care Dumnezeu mi-a dat privilegiul să o conduc. Acestea sunt roadele schimbării. O promisiune care poate fi împlinită numai într-o viaţă de supunere faţă de Dumnezeu.


Adaptare după cartea „Touching a Dead Man: One man’s explosive story of deliverence from homosexuality" (Atingând un om mort: Povestea explozivă de eliberare din homosexualitate a unui bărbat) de D. L. Foster.
Intra in bucuria stapanului tau..

"El s-a intaratat de manie si nu voia sa intre in casa. Tatal sau a iesit afara si l-a rugat sa intre". Luca 15:28
"Tot asa si voi, dupa ce veti face tot ce vi s-a poruncit, sa ziceti: <>". Luca 17:10

Ah! Nu pot! De fapt, nu vreau....caci nu ma lasa inima sa intru...
Da, nu vreau sa intru ACOLO, INAUNTRU, in bucuria "stapanului" meu....

Dar ce veselie, ce sunete si cata galagie e DINCOLO, dupa usa, in casa tatei....iar mie imi place linistea, viata fara agitatie, fara zgomot, fara zvonuri care sa tiuie urechile.....Da, da, zvonul de azi, zvon care s-a dovedit a fi adevarat....doar mi-au zis bine slugile....
Si chiar daca as vrea, tot nu pot intra in halul acesta: sunt murdar, sunt obosit, sunt flamand, doar am muncit toata ziua pe ogor...ca un rob...netrebnic...

Iar tata nici nu m-a ajutat azi, parca a avut o presimtire, mai toata ziua a stat la poarta asteptand...asteptand ceva...ceva care mi-a provocat manie, gelozie, dispret...ah, sentimentele acelea...

O, dar sa-mi revin....Ce vad eu??
Acest pierde-nopti este fratele meu?

Dar el nici nu ma vede. E vesel de parca a castigat o avere...dar nu, averea toata e a mea, nu avem drepturi egale, iar eu sunt intaiul nascut!
Si...cum sa nu fie vesel, doar e in centrul atentiei. Iar tata cum il mai priveste de gales...oare nu vede ca, de fapt, arata mai rau decat un cersetor?
Dar ce contrast intre haina de purpura si asprimea fetei sale...izbitor contrast!! Numai un ochi ager ca al meu il poate vedea!

Ah! Cum sa-mi inghit necazul? Oare de ce nu l-a alungat tata? E un frate care ne-a facut numai rusine si ar fi meritat o soarta pe masura....De ce a mai venit, sa ne tulbure traiul linistit? Cum a indraznit?

Ma intreb : oare ce farmece i-a facut tatei de l-a primit cu un asa fast?
Nemernicul! Daca eram eu acasa cand venea, ii aratam eu iertare! Si ii faceam o primire de neuitat...pentru orice cuvant iesit din gura lui ar fi meritat cate o piatra...piatra, nu mila!
Prefacutul! Sigur ca nu e vrednic sa se numeasca fiu! A zis-o cu gura lui! Doar maine o va lua de la capat. Ii cunosc eu naravul...

Dar cum as mai intra sa ii dau pe toti afara...cu un bici de curele....dar ma tem de tata, nu i-am iesit niciodata din cuvant....
Pentru acest desfranat nu exista iertare! Si totusi, tata l-a iertat...eh, inima de parinte,inima slaba, in loc sa ma onoreze pe mine...
Eu insa nu pot sa il iert pe acest intrus, pe fratele meu.....

Fratele meu am zis? Ah, nu, si nici nu va fi! A pierdut acest drept. Suntem asa diferiti....ca vamesul si fariseul....
Dar e mai bine afara. De aici, din intuneric, pot privi inauntru, nestingherit de nimeni....in cercul stramt al inimii mele, plin de prejudecati si extreme, nu poate intra nimeni...de aceea ma voi compatimi singur, ma voi complace in aceasta stare pana voi atipi, iar cand, maine, voi deschide ochii, voi spune ca a fost doar un cosmar...

Da, da, cand voi deschide ochii, poate voi auzi inca o data glasul tatei: " Intra in bucuria stapanului tau..."
Poate...

Si totusi , sunt singur.....simt o senzatie de "placuta" ratare...

Caci Soarele e...EL!

O ZI TRISTA DE TOAMNA...CERUL PLANGEA.SI IN ACEASTA LUME TRISTA ERAM ATAT DE SINGURA...SOARELE DISPARUSE LASAND LOCUL PICATURILOR MARUNTE DE PLOAIE.PRIVEAM SPRE CER SA VAD O RAZA DE SOARE,DAR TOTUL ERA IN ZADAR,PENTRU CA SOARELE...MA PARASISE.CU FATA SCALDATA IN LACRIMI,AM ADORMIT.
...DAR CINE A INDRAZNIT SA MA TREZEASCA?!DEODATA,LANGA PATUL MEU,AM ZARIT...SOARELE!M-A SARUTAT DULCE PE FRUNTE,SI ZAMBINDU-MI,MI-A SPUS:''BUNA DIMINEATA,DRAGA MEA!TE-AI TREZIT?VREAU SA-TI SPUN CEVA...IERI ERAI TRISTA.CREDEAI CA TE-AM PARASIT.OH...VAZANDU-TI TRISTETEA,AM INCEPUT SA PLANG SI EU CU TINE,DE ACEEA A PLOUAT.DAR CHIAR SI DUPA NORI,EU MA GANDEAM LA TINE,ERAM CU TINE.''AUZINDU-I CUVINTELE,AM INCEPUT SA PLANG,SI IMPREUNA CU MINE,PLANGEA SI EL.''TE IUBESC,DRAGA MEA!NU VREAU SA FII TRISTA,VREAU SA FII FERICITA.INTR-O ZI,VOI VENI DUPA TINE PENTRU A PLECA...ACASA!VOM FI IMPREUNA O VESNICIE...ASTEAPTA ACEA ZI,VA VENI IN CURAND.DAR PANA ATUNCI,SA NU UITI CA...TE IUBESC!''...SI MULTE CLIPE S-AU SCURS DE ATUNCI,SI MULTE FRUNZE AU CAZUT.ASTEPT MEREU ACEA ZI,IL ASTEPT PE EL SA VINA,SA MA IA DE MANA SI SA PLECAM SPRE ALTE ZARI.MI-E DOR DE EL,DE SOARELE MEU!CACI SOARELE E...ISUS!MI-E DOOO...R DE'ACASA!

Sinceritatea deplină – O latură a sfinţeniei pe cale de dispariţie

Gândindu-mă la natura sincerităţii şi la rolul esenţial pe care îl deţine în viaţa unui credincios, mi-am adus aminte de trei versete: ,,Fiule, dă-Mi inima ta…”, ,,Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii” şi ,,Sfinţenia este podoaba casei Tale”.
Asociind reprezentarea adevărului cu sinceritatea totală au reieşit următoarele concluzii:

1. O inimă curată este de fapt o inimă sinceră pe deplin.
2. O inimă umplută de adevăr este o inimă care rămâne devotată Domnului, indiferent de stare sau împrejurare.
3. O inimă curată nu este o inimă care nu păcătuieşte, ci mai degrabă o inimă care se smereşte, pentru că păcătuieşte.

Citind Psalmul 32 am căutat să vad prin prisma acestor versete, care este nivelul nostru de sinceritate totală prin care ne raportăm unii la alţii. Mă voi referi la câteva exemple concrete, pentru a putea identifica posibilele cauze care ne depărtează de la adevărata sinceritate. În versetele 3 şi 4 David spune "Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii”. Vi s-a întâmplat vreodată să vi se usuce vlaga aşa cum i s-a întâmplat lui David şi să nu puteţi înălţa rugăciuni către Dumnezeu ? Mie mi s-a întâmplat. Cuvintele îmi erau transformate în tăcere şi doar duhul mai putea menţine legătura cu Dumnezeu. Mi s-a întâmplat şi acasă, dar şi în biserică. Aş vrea să afirm că nu sunt de acord  cu acea "abordare frăţească”,  care pune presiune pe fraţii care nu se roagă în biserică. Ne-am gândit vreodată că fratii aceştia au anumite motive? Şi că au anumite poveri care îi impiedică să se roage? Dar ne-am gândit că Dumnezeu îngăduie poveri peste viaţa noastră şi că El nu aşteaptă să ne putem ruga mereu cu voce tare ? Aş vrea să stăm puţin şi să reflectăm la percepţia noastră asupra rugăciunii dintr-o altă perspectivă. Biblia ne învaţă să ne rugăm în Duhul şi vedem pe paginile Sfintei Scripturi rugăciuni ca ale Anei, cea care se ruga în inima ei dar nu i se auzea glasul. 
Ar trebui să ne punem acum următoarele întrebări: Oare cuvintele înlocuiesc sinceritatea? Oare numai vorbele rostite sunt considerate rugăciuni? Şi care este jertfa plăcută Domnului? Oare nu un duh zdrobit? Şi ce aşteaptă Dumnezeu de la noi?  Oare nu o inimă sinceră în totalitate? Dumnezeu nu ne-a poruncit să fim mereu bucuroşi, pentru că El ştie din ce suntem făcuţi, dar ne-a poruncit să avem adevărul în inimă. El nu vrea să ne prezentăm înaintea Lui ca oameni fără probleme şi fără greutăţi. Dacă ar fi aşa, ce rol ar mai avea lucrarea puterii şi a mângâierii Duhului Sfânt în viaţa noastră? Rugăciunea este o poruncă şi este nespus de plăcută înaintea Domnului, iar contribuţia prin rugăciune în biserică este deosebit de importantă, însă mai presus de acestea, stă sinceritatea stării inimii noastre înaintea Domnului şi înaintea fraţilor. Aşadar, consider că este corect să procedăm astfel: dacă putem să ne rugăm cu voce tare, să o facem cu toată credinţa şi cu toată fiinţa. Dacă nu putem să verbalizăm rugăciunea, să o facem în tăcere,  adoptând o atitudine de smerenie şi aşteptând în tăcere răspunsul şi izbăvirea Domnului. Deci, fie că ne rugăm în public, fie că ne rugăm în ascuns, să facem aceasta spre slava Domnului dintr-un cuget curat.
Dacă ne lipseşte ceva nouă, credincioşilor din ziua de azi, aceasta este sinceritatea – ca latură a sfinţeniei. Astăzi noi nu mai avem curajul de a ne recunoaste neputinţele, slăbiciunile şi căderile. Iar asta ne face mult rău, fără să realizăm. Ne depărtează de scopul părtăşiei. Dăm mâna unii cu alţii, ne întrebăm cum suntem sau ce mai facem şi avem întotdeauna acelaşi răspuns: ,,Bine frate”, ,,Bine soră, totul e bine, mulţumim Domnului.” Şi-am scăpat. Am mai spus o minciună, pentru că fratele sau sora nu trebuie să stie ca în familia mea e dezastru, că am probleme medicale ori că viaţa mea de credinţă e la pământ, că sunt trecut prin încercări grele, că nu mai am pace…şi aşa mai departe. De ce lăsăm impresia că noi nu trecem prin astfel de probleme? Cât ne vom mai ascunde şi vom purta o mască a aparenţelor ? Însă noi tăcem. Asta facem. Nu realizăm că prin tăcerea noastră nu dăm voie Duhului Sfânt să lucreze în biserică o părtăşie veritabilă? Biblia ne învaţă şi ne îndeamnă să ne rugăm unii pentru alţii. Realizez cu uimire că deseori nu avem motive să ne rugăm unii pentru alţii pentru că nu avem nici o idee despre ceea ce se întâmplă în viaţa fraţilor nostri! Nu ne cunoaştem cu adevărat unii pe alţii. Nu ne deschidem unii altora. Nu avem cum să fim una, aşa cum ne îndeamnă Domnul Isus, atâta timp cât nu avem curajul să fim sinceri pe deplin unii cu alţii. Biblia mai spune: ,,Purtaţi-vă sarcinile unii altora”. Dar care sarcini? Pentru că toată lumea e bine, tuturor le merge bine.                                                                                                                                                 Dumnezeu nu ne-a poruncit niciodată să purtăm în permanenţă o mască a bucuriei, datorită faptului că El ne-a mântuit şi ne-a salvat. Dacă am primit acest dar, nu înseamnă că aici pe pământ vom umbla numai pe flori şi nu vom avea parte şi de spini. Biblia nu promovează o astfel de învăţătura.  Mă doare că de multe ori Îl oprim pe Duhul Sfânt să se manifeste în bisericile noastre pentru că noi controlăm programul şi modul în care credincioşii trebuie să se manifeste în biserică. Noi trasăm direcţiile şi stabilim limitele. Noi punem un hotar bucuriei şi noi formăm contextul întristării. Sinceritatea în cădere preţuieşte mai mult decât o stabilitate spirituală de formă sau de faţadă care să ne facă să ne simţim mai buni decât ceilalţi.
 Mi-aş dori ca în bisericile noastre, Domnul Isus Hristos să îşi poată desăvârşi lucrarea pe deplin în noi, fără ca noi să-I trăsăm căile. Nu aş vrea ca raportarea noastră în Casa lui Dumnezeu să fie influenţată de tendinţele unui spectacol în care atmosfera trebuie să fie obligatoriu umplută de voie bună şi bucurie. Mi-aş dori să dea Domnul toată bucuria în vieţile noastre şi să avem numai zâmbete pe faţă, însă mai mult mi-aş dori să fim sinceri în tot ce facem şi suntem. Dacă suntem bucuroşi, să fim bucuroşi dintr-o inimă curată cu cei ce se bucură. Dacă suntem întristaţi şi îndureraţi, să nu ne ascundem, păcălindu-i pe alţii şi implicit pe noi înşine. Dacă e să plângem, să plângem în rugăciuni unii pentru alţii. Dacă e să ne rugăm, să ne rugăm fără constrângeri şi neţinând cont de împrejurări. Să facem totul cu o sinceritate deplină, să facem totul ca pentru Domnul. Atunci vom primi binecuvântarea Lui, atunci ne vom putea ruga cu foc unii pentru alţii…şi atunci vom sfinţi cu adevărat Templul lui Dumnezeu.

familia crestina

SECRETUL FERICIRII ÎN FAMILIE

SECRETUL FERICIRII ÎN FAMILIE

Cine nu-şi doreşte fericirea în cămin? Cine nu-şi doreşte acea stare de împlinire, de satisfacţie, de ambianţă plăcută… acea stare pe care adeseori o definim ca fiind: "Colţul de Rai.” Toţi ne dorim cu adevărat fericirea în căminul nostru. Cu părere de rău însă, trebuie să recunoaştem faptul că această "stare de spirit” este foarte rar întâlnită astăzi în sânul familiei sau, în unele cazuri, de ce să n-o recunoaştem, este inexistentă. Acolo unde fericirea nu este, s-a întâmplat ceva, ceva nu este la locul lui, ceva lipseşte; situaţia trebuie analizată s-au inversat priorităţile, trebuiesc reaşezate. Secretul fericirii în viaţa de familie este definit doar de Dumnezeu. Marele predicator, C. H. Spurgeon, spunea: "Când căminul este condus după Cuvântul lui Dumnezeu, îngerii ar putea să ne fie musafiri şi nu s-ar simţii în afara elementului lor.” Un asemenea cămin ar dori Dumnezeu să avem. Subliniam mai sus următorul aspect: Acolo unde priorităţile au fost inversate în viaţa de familie, fericirea devine inexistentă. Pot fi bani, case, propietăţi, locuri de muncă, sănătate, frumuseţe, etc. Fericirea este departe de a  fi întâlnită. În gramatica limbii ebraice, ordinea pronumelor personale este diferită de ordinea pronumelor personale din limba română şi chiar a multor limbi, inclusiv a limbii engleze. Dacă în limba română persoana I este Eu,  în limba ebraică persoana I  este El (adică persoana  a-III în limba română). Da, Dumnezeu a dorit ca poporul Său să fie diferit în multe aspecte tocmai pentru a fi fericit. Cuvântul lui Dumnezeu ne destăinuie secretul fericirii în cămin.  Respectând priorităţile lăsate de El cu siguranţă spun şi din propie experienţă, fericirea va inunda familia. Priorităţile unui cămin fericit 1.  EL – Dumnezeu. De ce Dumnezeu pe primul loc? Pentru că El a instituit familia.  Familia nu este o invenţie umană, un accident, ea este decizia lui Dumnezeu, opera Creatorului.Dumnezeu are tot dreptul să ocupe  primul loc în cadrul familiei. Dumnezeu a instituit familia cu scopuri multiple: A.) Pentru înlăturarea singurătăţii. "Nu este bine ca omul să fie singur…” (Geneza 2:18). John Milton spunea: "Singurătatea a fost primul lucru pe care ochiul lui Dumnezeu nu l-a numit bun.” B.)  Pentru a oferi omului o stare mai bună. "Nu este bine ca omul să fie singur…” (Geneza 2:18) C.) Pentru a perpetua viaţa. "Creşteţi, înmulţiţi-vă…” (Geneza 1:28) D.)  Pentru a realiza o nouă unitate  în toate aspectele vieţii inclusiv aspectul unirii fizice. (Geneza 2:24) Dumnezeu a lăsat şi principii pentru viaţa de familie, principii care, dacă sunt respectate cu siguranţă ele conduc spre adevărata fericire în cămin. Dumnezeu trebuie să aibă autoritate absolută asupra familiei. Când autoritatea lui Dumnezeu este acceptată în cadrul familiei, putem spune, cu adevărat: "Aceasta este o familie. Diavolul a căutat dintotdeauna să distrugă, să anihileze familia, sau să  inventeze alt tip de familie. Încă din faşă familia este atacată.  Bine este ca cei doi (soţul, soţia) să fie vigilenţi, să fie  în stare să discearnă duhurile. Vă recomandăm, nu faceţi nimic fără Dumnezeu, planurile voastre de viitor să aibă aprobare divină, în ceea ce priveşte concepţia copiilor, creşterea lor, educaţia lor, afacerile din familie, deciziile de a ne muta dintr-un loc în altul să fie sub directa călăuzire a lui Dumnezeu. Este binevenită rugăciunea lui Moise de altădată: "Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.”  (Exodul 33:15). Chiar în cele mai mici aspecte ale vieţii de familie este bine să-L implicăm pe Dumnezeu. 2.  Tu – partenerul (soţul, soţia). Se ridică din nou întrebarea: de ce? Pentru că aceasta este ordinea cerută de Dumnezeu.  Ea nu trebuie discutată, ci respectată. Dumnezeu întotdeauna când cere un lucru de la noi, chiar dacă nu-l pricepem, cu siguranţă el este spre binele nostru. Mântuitorul în conversaţia cu Învăţătorul Legii din Luca 10:25-27, privind viaţa veşnică spunea: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul  tău, cu toată puterea ta, şi cu tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Pentru a moşteni viaţa veşnică şi a împlinii cea dintâi poruncă: trebuie să uiţi de tine şi  toată atenţia trebuie să fie "îndreptată spre Dumnezeu şi spre aproapele tău. Unde credeţi că s-ar aplica cel mai bine această îndatorire dacă nu în cadrul familiei? În Efeseni 5:12, Cuvântul lui Dumnezeu spune: "Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.” Unii cred că numai soţia trebuie să se supună, ascultând. Dar tot aici în Efeseni 5 ne este evidenţiat faptul că şi bărbatul trebuie să se supună jertfiind. Este mai greu a te jertfii decât a asculta. Dumnezeu cere de la ambii soţi: privirile şi toate atenţiile să fie îndreptate spre partenerul de viaţă, fie soţul, fie soţia. Supunerea nu este un răspuns la pretenţie, ci este un răspuns la dragoste. Niciodată soţia nu se va simţii umilită ascultându-şi soţul care o iubeşte. Chiar şi cele mai grele lucruri par a fi uşoare atunci când ştii că le faci pentru cel care te preţuieşte atât de mult. Dragostea deplină a soţului nu va pretinde ceva nedemn soţiei sale. De fapt, dragostea nu porunceşte, ci slujeşte.  Hristos Domnul a spus: "Domnitorii Neamurilor… poruncesc cu autoritate. Între voi să nu fie aşa, ci oricare vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru” (Matei 20:25,26).  Mai mult ca oriunde, acest principiu poate fi folosit în cămin. Oare care soţie n-ar fi supusă când soţul  îi zice: "Lasă că îţi curăţ eu pantofii”, sau "lasă că mă ocup eu acum de copii.” Dragostea e taina fericirii în cămin. Ea  îi face pe cei doi să fie una. De fapt, când urmăreşti binele soţului sau soţiei tale urmăreşti binele tău personal. Biblia spune că cei doi vor fi una. Aveţi necazuri în familie? Nu aveţi unitate? Vedeţi, nu cumva aţi călcat orânduiala divină Nu cumva aţi inversat priorităţile? Soluţia este întoarcerea la principiile Scripturii şi la o ascultare deplină faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Să nu spui niciodată ca soţie, "l-am ascultat prea mult”, sau ca soţ, "am iubit-o prea mult.” Cheia fericirii în cămin este dăruirea totală faţă de partenerul de viaţă. Când partenerul de viaţă va ocupa primul loc în viaţa ta după Dumnezeu te asigur că te vei bucura de adevărata fericire în căminul tău. Soţi şi soţii, este vremea să vă treziţi! Nu vă amărâţi unii pe alţii, nu vă faceţi viaţa un chin, ci fericiţi-vă unii pe alţii! Învăţaţi de la Domnul Isus Hristos lecţia cea mare a dragostei şi veţi avea cheia fericirii în familie. Înapoi, la dragostea dintâi, şi veţi constata că pustiul din căminul vostru se transformă într-o grădină plină de trandafiri care poate fi numită, de ce nu, "Colţ de Rai.” 3.  Eu. Fără nici un pic de îndoială, Dumnezeu va fi preocupat de persoana ta, de binele tău, de fericirea ta şi nu numai El, ci şi soţul tău, soţia ta, din care ai făcut o prioritate în viaţa ta îşi va îndrepta toată atenţia spre tine. Cuvântul lui Dumnezeu spune: "E mai ferice să dai decât să primeşti.” Într-o lume în care Dumnezeu este din ce în ce mai mult marginalizat, scos din şcoli, din instituţii, din constituţii, din familii, să ne luptăm pentru locul care-L merită. Locul de frunte.  Atunci când societatea va pune baza pe familie  şi familia îşi va îndrepta privirea spre Dumnezeu şi-L va pune pe primul loc, vom avea satisfacţia şi împlinirea că ne-am descoperit identitatea şi scopul cu care Dumnezeu ne-a creat.  Cineva spunea: "Lasă-ţi familia să fie familie.” Adică aşa cum a conceput-o Dumnezeu, spre binele ei şi slava celui Atotputernic. CĂSĂTORIA PE PLANŞA ARHITECTULUI ( I ) Orice fel de început în oricare domeniu existenţial care începe cu Dumnezeul fără de început, aşa cum începe şi Biblia (Genesa 1:1), este marcat prin măreţia de necuprins a cuvintelor cu care se termină Biblia: „Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei” (Apocalipsa 21:3b). Ah, cât de necuprins este cuprinsul idealului locuirii lui Dumnezeu cu omul! Păi, auzi d-ta colea! Cine n-ar vrea să-L aibă ca gardă personală pe Dumnezeul care face TOT ce vrea în ceruri, pe pământ, în mări şi în toate adâncurile (Psalmii 135:5-6)? Şi pe Fiul lui Dumnezeu Care are TOATĂ puterea în cer şi pe pământ (Matei 28:18)? Şi pe Duhul Sfânt care ne face moştenitori împreună cu Hristos a toate lucrurile (Romani 8:17)?  Cât de departe putem scruta noi întinderea pe care o acoperă aceste cuvinte atotcuprinzătoare TOT, TOATĂ şi TOATE lucrurile?  Ei bine, Dumnezeul Acesta, singurul Atotputernic, poate şi vrea neapărat să facă din căsnicie un loc în care să domnească atmosfera din cortul lui Dumnezeu cu oamenii, un loc în care El Însuşi, Fiul Său şi Duhul Său Cel Sfânt să locuiască cu noi, nu numai vizitatori ocazionali ci colocatari, permanent în casa noastră (Ioan 14:23). Căsătoria este sublima instituţie din cer, statornicită jos, aici pe Pământ. DEX-ul explică adjectivul sublim prin ceva care se ridică sau se află la cea mai mare înălţime în ierarhia va-lorilor morale, estetice şi intelectuale, la cel mai înalt grad de desăvârşire şi de frumuseţe, cea mai înaltă formă a perfecţiunii. Aşa este concepută căsătoria în planul lui Dumnezeu, menită să ne ofere clipe cu adevărat de cer, un colţ de rai aici jos pe Pământ. Din perspectiva responsabilităţii, căsătoria este instituită de Dumnezeu ca un cadru în care Hristosul spiritual din cer să devină perceptibil şi cunoscut în lumea materială de jos prin persoana soţului, iar Biserica Lui duhovnicească să devină perceptibilă şi cunoscută în lume prin persoana soţiei; şi, respectiv, relaţiile dintre Hristos şi Biserică prin intermediul relaţiilor dintre cei doi soţi. Din tocmai în această intenţie a Făcătorului rezidă atâta interes al lui Dumnezeu în chestiunea vieţii de familie şi, în acelaşi timp, atâta nămet necuprins de feerie, ca de basm, pe care a hărăzit-o El vieţii de  căsnicie.  Doresc acum să prezint condiţiile care fac din aceste visuri paradisiace o experienţ[ personală, trăită realmente, practic, în sânul unei familii.  Sfânta Treime este alcătuită din trei Persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, distincte prin atribuţiile stabilite. Dumnezeu Tatăl este Făcătorul şi Dătătorul a toate  -  în cazul nostru al unei căsnicii de vis; Dumnezeu Fiul este Acela în care primim ceea ce ne-a fost dat de Tatăl; iar Dumnezeu Duhul Sfânt este Persoana care ne pune actualmente în posesia a ceea ce ne-a dat Tatăl, în Fiul Său.  Duhul Sfânt este Persoana care ne descoperă Calea către cer, adică pe Mântuitorul Iisus Hristos (Ioan 16:14). În afara prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt nimeni nu poate cunoaşte nimic despre lucrurile lui Dumnezeu (Ioan 16:8), nici atât să aibă ceva din ele.   Dacă, deci, Duhul Sfânt este Agentul executiv al lui Dumnezeu care lucrează toate aceste minuni cereşti în cadrul căsniciei noastre pe P[mânt, trebuie să cunoaştem cât se poate de bine condiţiile în care colaborează El cu omul care, prin voia sa liberă, trebuie să-I permită Duhului Sfânt să lucreze în el. Biblia arată că Duhul Sfânt NU poate coborî şi locui decât în inimile în care MAI ÎNTÂI judecata Divină a fost executată prin jertfa ispăşitoare a Mântuitorului. Iată două dovezi covârşitor de edificatoare.           1. Cu prilejul potopului, Noe, după încetarea ploii, deschide fereastra şi dă drumul unui porumbel  -  simbolul Duhului Sfânt, să zboare, dar porumbelul se întoarce pentru că nu găseşte nici un loc unde să-şi pună piciorul (Genesa 8:6-12). Noe repetă trimiterea şi, a 3-a oară ni se spune că porumbelul nu s-a mai întors. Atunci, arată Scriptura, Noe s-a uitat şi iată că faţa pământului era curată. Notaţi, porumbelul a rămas pe pământ DUPĂ ce apele care au executat judecata, s-au scurs, iar Pământul era acum uscat şi curat.    2. În cazul curăţirii leprosului (imaginea păcătosului mântuit) ni se arată o procedură care sprijineşte limpede gândul că Duhul Sfânt acţionează numai acolo unde a avut loc, mai întâi, judecarea şi curăţirea păcătosului prin sângele Mielului lui Dumnezeu. Reabilitarea leprosului din Levitic 14:14 începe cu aplicarea sângelui de la jertfa pentru vină pe vârful urechii drepte, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi apoi al celui de la piciorul drept.  După aceea, vers. 17, urmează untdelemnul, simbolul Duhului Sfânt care este aplicat în aceleaşi 3 locuri dar, fiţi atenţi unde era aplicat:  "deasupra sângelui ”. Uleiul nu putea fi aplicat în absenţa sângelui (şi nici Duhul Sfânt în absenţa pocăinţei). Ce loc îşi au explicaţiile privitoare la Duhul Sfânt, în cadrul căsniciei? Duhul Sfânt este Constructorul proiectului căsnicie întocmit de Arhitectul Dumnezeu astfel încât, prin necunoaşterea condiţiilor în care trebuie să ne raportăm la Duhul Sfânt Îl împiedicăm să coboare din cer materialele de care are nevoie în construirea proiectului Divin al căsniciei. O căsnicie poate abunda în lux şi risipă de bogăţie dar dacă e lipsită de oxigenarea Duhului Sfânt este ca cea mai fermecătoare fiinţ[ omenească şi desăvârşită în frumuseţe, dar fără suflet, pusă într-un coşciug  -  miroase greu şi abia aştepţi s-o înghită pământul. Duhul Sfânt este oxigenul ceresc care dă viaţ[, farmec şi desăvârşita fericire în căsnicie.       Dragă soţule, dragă soţie! Taina tainei fericirii voastre în căsnicie stă în arta pregătirii permanente a terenului inimii în care să poată locui şi lucra cât mai nestingherit Duhul Sfânt, Divinul Constructor al raiului vieţii voastre de căsnicie.  Duhul Sfânt operează deci numai pe temeiul sângelui sfânt şi curat al Mielului. De aceea, ascultaţi, purtaţi o singură grijă în viaţa voastră: aplicaţi sângele Mielului peste toate situaţiile din viaţ[ în care vă doriţi, şi aşteptaţi, ungerea Divină a Duhului Sfânt. Dar nu uita, pentru că Hristos n-a murit singur pe cruce şi nici n-a murit pentru El, ci Hristos a murit împreună cu tine şi pentru tine, trebuie să mori şi tu împreună cu Hristos ori de câte ori doreşti să aplici sângele Lui preţios care pregăteşte Duhului Sfânt loc de găzduire şi teren de lucru. Moartea voastră faţ[ de ambiţiile voastre este conducta pe care va curge uleiul Duhului Sfânt şi va unge toate angrenajele căsniciei care scârţâie.     Vrei tu, soţule, să-ţi ai soţia supusă, să te asculte?  Priveşte la Acela pe care eşti chemat să-L portretizezi în postura ta de soţ, la Hristos. Fii bărbat! Suie-te tu pe crucea pe care ai vrea să-ţi vezi soţia atârnată, ia asupra ta răutatea ei ca şi când tu ai fi înfăptuit-o înaintea Domnului şi, apoi, la fel ca şi Hristos, mijloceşte pentru ea înaintea lui Dumnezeu. Atunci eşti cu adevărat BĂRBAT!     Vrei tu, soţie, să înmoi inima de piatră a soţului tău? Priveşte la Iisus, Căpetenia mântuirii tale în relaţia Sa triunghiulară cu oamenii de pe Pământ şi Tatăl din cer. Iisus, când era chinuit şi asuprit de oamenii de pe Pământ nu deschidea gura şi nu ameninţa ci Se supunea Dreptului judecător din cer (1 Petru 2:23). Şi tocmai de aceea, pentru că S-a supus Tatălui Său din cer suferind aici pe Pământ din partea netrebnicei fiinţe omeneşti ieşite chiar din mâna Lui, Dumnezeu L-a înălţat (Filipeni 2:9).  Femeie, pricepi tu ceva de-aici? Iisus nu S-a înălţat El singur ci Dumnezeu L-a înălţat. Aici este taina fericirii tale. Tu eşti aceea care poţi face din soţul tău un miel blând şi atât de drăgălaş încât să nu puteţi sta unul fără altul. Dar tot tu eşti aceea care poţi face din soţul tău un om ursuz, rău şi nesuferit de care să cauţi mereu să te scapi de el. Exersează-te în arta de a vorbi cu Dumnezeu despre părţile negative ale sotului iar cu el în direct despre părţile lui pozitive. CĂSĂTORIA PE PLANŞA ARHITECTULUI (II) ..a ridicat ochii, şi a văzut!”  (Numeri 24:2) Principiile căsniciei ideale expuse în articolul precedent îşi au valoarea lor imanentă, datorată sursei de provenienţă - Biblia. Dar nu este suficient numai să avem la îndemână lucrurile lui Dumnezeu ci trebuie să le şi putem intercepta pe înţelesul nostru, adică să le vedem. Iar pentru a vedea lucrurile lui Dumnezeu se impun trei condiţii:  1. Dumnezeu să-ţi dea ochi să le vezi (Deuteronom 29:4); 2. Apoi tu să-ţi îndrepţi ochii în sus ca să le poţi vedea (Numeri 24:2);  3. Şi să fie privite prin lumina Lui (Psalmii 36:9). Vom dezvolta acum secretul vieţii ideale de căsnicie în contextul celor trei etape succesive expuse mai sus.   1.  Dumnezeu să-ţi dea ochi să le vezi (Deuteronom 29:4).  Dumnezeu este izvorul şi întreţinătorul creaţiei Sale. Toate pleacă din El şi converg spre El. De la cea mai simplă formă a materiei şi până la cea mai desăvârşită formă de existenţă în toate domeniile creaţiei Dumnezeu este iniţiatorul, creatorul şi întreţinătorul. Dar când vine vorba despre om, ca fiinţă căreia îi este dat să conştientizeze şi să accepte deliberat suveranitatea lui Dumnezeu, intră în calcul alegerea, adică nu este suficient doar ca Dumnezeu să dea, ci trebuie ca omul, la rândul lui, să accepte a i se da.    Vrem noi, deci, să vedem principiile căsniciei ideale? Să învăţăm din păţaniile lui  Israel. Când Dumnezeu le-a prezentat poruncile Sale cu prilejul coborârii pe muntele Sinai ei au declarat că vor împlini TOT ce le-a fost spus (Exod 19:8) fără să ceară, mai întâi, lumină cu privire la capacitatea lor de împlinire a acestor porunci. Arătându-se astfel capabili, Dumnezeu S-a conformat alegerii lor; şi i-a lăsat în pace.  Abia după ce au pătimit mult în cei 40 de ani vine Dumnezeu, la urmă, şi le dă ochi să vadă (Deuteronom 29:4).  Noi să nu repetăm gafa aceasta a Israeliţilor, ci folosindu-ne libertatea de alegere haideţi să cerem lui Dumnezeu mereu prin rugăciune, înainte şi după căsătorie, să ne dea ochi cu privire la înţelegerea felului cum El Însuşi a rânduit să trăim viaţa de căsnicie.  Apoi tu să-ţi îndrepţi ochii în sus ca să le poţi vedea (Numeri 24:2). După ce ai primit darul (ochii) de a vedea lucrurile lui Dumnezeu (eşti sigur de primire pentru că orişicine cere capătă (Matei 7:8) trebuie să-ţi exerciţi din nou libertatea alegerii, de data aceasta în sensul folosirii ochilor prin îndreptarea (ridicarea) lor în sus. Aici a fost şi problema lui Balaam. Ca unul care avea ochi să vadă, neglijându-şi îndatorirea de-a şi-i îndrepta în sus a ajuns la un pas de moarte (păţania aceasta a lui Balaam din Numeri 24 ne obligă pur şi simplu să admitem că până şi-un măgar este superior unui om care nu-şi îndreaptă ochii în sus).  A-ţi ridica ochii în sus în viaţa de căsnicie ca să poţi vedea lucrurile lui Dumnezeu în-   seamnă a fi preocupat cu pedeapsa care aşteaptă pe partenerul care ţi-a greşit, cu ştiinţă sau nu, în vreun fel sau celălalt. Isus ne-a câştigat dragostea prin aceea că ridicându-şi ochii spre Tatăl şi văzând pedeapsa care ne aştepta pe noi, răstignitorii, L-a durut mai mult osânda care ne aştepta pe noi decât suferinţele Lui personale. Partenerul nedreptăţit care suferă mai mult din pricina pedepsei ce şi-o atrage acela care l-a rănit decât din pricina nedreptăţii care i s-a făcut lui (sau ei) personal, va câştiga inima celuilalt şi va porunci o pace de nezdruncinat în familie. Cu cât cei doi soţi se luptă mai aprig între ei pentru deţinerea supremaţiei în ceea ce priveşte îndreptarea ochilor în sus (războiul pacificator), cu atât mai trainică le este pacea şi fericirea familiei. Căci pentru ceartă trebuie întotdeauna să fie doi; iar atunci când unul dintre ei îşi ridică ochii spre cele de sus, celălalt nu mai are cu cine să se certe.           3. Şi să fie privite prin lumina Lui (Psalmii 36:9).    Am cerut (şi am primit) ochi de la Dumnezeu ca să vedem lucrurile Lui; am învăţat apoi că trebuie să ni-i îndreptăm în sus ca să le putem vedea; acum învăţăm că pentru a vedea lucrurile lui Dumnezeu mai avem nevoie de ceva - lumina Lui, pentru că "prin lumina Ta vedem lumina” (Psalmii 36:9). Pe Isus, lumina (Ioan 9:5) Îl vedem prin lumina lui Dumnezeu care este Duhul Sfânt (Ioan 16:14). Nimeni nu are acces la Dumnezeu decât prin Isus (Ioan 14:6), şi nimeni nu are acces la Isus decât prin Duhul Sfânt (Ioan 16:13-16). Atât în vederea "spălării naşterii din nou” (Tit 3:5), cât şi după ce am devenit copii ai lui Dumnezeu, în afara luminii Duhului Sfânt nu avem nici o altă posibilitate de a veni în contact cu lumina Isus pentru că El, Duhul Sfânt este Cel care ni-L arată pe Isus (Ioan 16:14). Iar când vorbim despre misiunea expresă a Duhului Sfânt aflăm că ea este să ni-L descopere pe Isus când, ţintuit în cuie, mijlocea pentru noi înaintea Tatălui cerând "Tată, iartă-i!”, rămânând ca El să plătească TOTUL pentru noi. Astfel, dacă obiectivul în care ni-L proiectează lumina Duhului Sfânt pe Isus este aceea de Mijlocitor care iartă TOTUL, găsim în aceasta garanţia absolută a feririi de înşelare cu privire la identitatea Duhului Sfânt (ştim că şi Satan se poate preface într-un înger de lumină (2 Corinteni 11:14). Da, căci oricât ar părea de curios, şi Satana te va îndrepta spre Isus dar, atenţie, el Îl va portretriza pe Isus într-o postură care va favoriza ambiţiile firii tale vechi. Ţi-L va arăta, spre exemplu, punând mâna pe bici şi alungând afară din Templu pe toţi impostorii (Ioan 2:15) sugerându-ţi astfel să-l condamni pe partenerul greşit. Duhul Sfânt însă Ţi-L arată pe Isus care, după ce a pus mâna pe bici S-a dus la cruce şi Şi-a dat viaţa pentru ei. Satana te împinge să iei biciul şi să dai în partenerul care ţi-a greşit. Duhul Sfânt îţi arată că da, trebuie să pui neapărat şi tu mâna pe bici şi să alungi orice duh străin din templul Duhului Sfânt, dar, ia aminte: templul Duhului Sfânt în care eşti responsabil să pui mâna pe bici eşti tu, trupul tău (1 Cor. 6:19).  Asta înseamnă că trebuie să alungi din tine însuţi cu biciul orice urmă de lipsă de dragoste care iartă TOTUL.  Cât despre partenerul care te-a nedreptăţit, dacă lumina prin care-l priveşti este cu adevărat lumina Duhului Sfânt, aşa cum L-a călăuzit Duhul Sfânt pe Isus să ceară iertare nemeritată pentru răstignitorii Lui, te va călăuzi şi pe tine să oferi iertare nemeritată partenerului care te-a nedreptăţit.  Urmarea unei astfel de proceduri? Simplu de prezentat. Împăratul Saul din Vechiul Testament înţelegând că în urma neascultării sale Domnul a uns deja pe David ca împărat în locul lui, căuta să-l omoare. Domnul însă Şi-a apărat pe unsul Său astfel că tot Saul a căzut în mâinile lui David. Dar David cruţă viaţa vrăjmaşului său de 2 ori la rând.  Care a fost reacţia ucigaşului Saul căruia David i-a cruţat viaţa, iertându-l? „Tu eşti mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău!”, spune Saul (1 Samuel 24:17), după care citim la vers. 22 că „Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s-au suit în locul întărit”.  Demn de menţionat şi de reţinut: cel care s-a suit (şi a continuat ascensiunea până când a ajuns pe cea mai înaltă culme, tronul împărăţiei) a fost David care a iertat. Iar locul în care s-a suit David a fost locul întărit, adică la adăpostul Domnului, dobândind unul dintre cele mai impresionante calificative: om după inima lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 13:22).   Am prezentat mai sus teorema vieţii unei căsnicii ideale şi, ca şi în domeniul matematicii, exactitatea sau autencitatea ei se verifică prin demonstraţii. Dacă (1) ai cerut ochi de la Dumnezeu prin care să-ţi priveşti partenerul de căsnicie, dacă (2) ţi i-ai îndreptat în sus şi, dacă (3) l-ai privit prin lumina Duhului Sfânt, urmarea absolut natural este smulgerea din gura partenerului care ţi-a făcut o mare nedreptate a cuvintelor lui Saul: "Tu eşti mai bun decât mine!”. Soţule, poţi să-ţi aminteşti care a fost ultima dată când, după ce soţia ta s-a purtat foarte urât faţă de tine ai reacţionat în aşa fel încât pur şi simplu i-ai smuls din gură cuvintele „Dragul meu, tu eşti mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”? Soţie, poţi să-ţi aminteşti care a fost ultima dată când, după ce soţul tău s-a purtat foarte urât faţă de tine ai reacţionat în aşa fel încât pur şi simplu i-ai smuls din gură cuvintele „Draga mea, tu eşti mai bună decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău Divort / Recasatorie Ce spune Biblia despre divorţ şi recăsătorire? Biblia vorbeşte foarte clar cu privire la divorţ şi recăsătorire. În Vechiul Testament, legea lui Moise permitea ca un bărbat să obţină divorţul, într-o singură situaţie:  Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el, să plece, şi va putea să se mărite după un alt bărbat. Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărţire, şi după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă care a luat-o de nevastă, moare, atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău (Deuteronomul 24:1-4)  Mai târziu, în Noul Testament, când Domnului Isus i-au fost puse întrebări despre divorţ, El a răspuns că Moise a permis divorţul din cauza împietririi inimii lor. El spunea că la început nu a fost aşa. Apoi, Isus a continuat: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup?” Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă (Matei 19:4-6).  Înaintea lui Dumnezeu, căsătoria este o relaţie pe viaţă, care nu ar trebui niciodată întreruptă prin acţiune umană. În cartea Maleahi, Dumnezeu spune că urăşte divorţul (Maleahi 2:16).  Voia perfectă a lui Dumnezeu este protejarea societăţii şi a generaţiilor viitoare prin protejarea căsniciilor. Dumnezeu va da fiecăruia ajutorul necesar susţinerii relaţiei în căsnicie, sau reconcilierii între partenerii înstrăinaţi în căsnicie. În cazuri extreme, există doar două situaţii pentru a divorţa sau a te recăsători. Divorţul este permis atunci când cineva comite adulter, fiindcă adulterul deja a compromis relaţia într-o căsnicie, iar divorţul nu este altceva decât o recunoaştere formală a ceea ce deja s-a întâmplat.Apostolul Pavel a adăugat învăţăturilor lui Isus ceea ce se numeşte „acordul lui Pavel”. Conform acestui concept, Pavel spunea că dacă o soţie necredincioasă îşi părăseşte soţul credincios, acesta nu mai este legat de relaţia lor de căsătorie, ci este liber să se recăsătorească (1 Corinteni 7:15). Unii oameni privesc acest lucru ca pe o „abandonare constructivă”, mai ales când un soţ îşi abuzează soţia atât de mult încât este imposibil pentru ea să mai trăiască cu el, sau când o soţie îşi hărţuieşte sau îşi brutalizează soţul astfel încât devine imposibil să mai rămână cu ea. Când aceste lucruri se întâmplă, chiar dacă persoana pleacă sau nu, situaţia este oricum echivalentă cu abandonarea şi în acest caz este permis divorţul şi recăsătorirea. În afară de aceste motive, nu există o altă justificare pentru divorţ, conform Bibliei. Nu există motive bazate pe incompatibilitate, lipsă de dragoste sau scopuri diferite în carieră. Sincer, este imposibil ca doi creştini născuţi din nou, care s-au dedicat să slujească Domnului Isus Hristos, să poată găsi vreun motiv pentru a divorţa.  Evident că, atunci când o persoană care a divorţat din motive care nu au suport biblic se recăsătoreşte, aceasta comite de fapt adulter. Apostolul Pavel, în epistola sa către biserica din Efes, a dat câteva repere importante pentru soţi şi soţii. El a spus bărbaţilor: Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, (Efeseni 5:25), iar femeilor le-a spus: Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; (Efeseni 5:22). Genul acesta de relaţie generează o căsnicie lipsită de tensiuni. Soţul ar trebui să fie gata să se sacrifice pentru binele soţiei. Dacă o iubeşte suficient de mult încât este gata să se sacrifice pentru ea aşa cum a făcut Isus pentru Biserică, atunci şi soţia va fi gata să se supună conducerii soţului. Ea va şti că întotdeauna el urmăreşte binele ei şi este mereu gata să pună interesele ei mai presus de ale lui. Mai mult decât atât, soţia are abilitatea de a-l îndemna pe soţul ei să fie capul familiei şi de a-şi ocupa rolul de preot al casei. Ea trebuie să îl încurajeze pe soţ să-L caute pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să spună familiei ce trebuie să facă. Ea îl poate încuraja pe soţ şi, dacă-i este supusă, acesta va avea un simţ al responsabilităţii care îl va determina să îşi asume rolul cuvenit. Cel care insistă mereu asupra „drepturilor” îşi va distruge căsnicia. Dacă soţul îi spune soţiei: „Trebuie să mi te supui, căci aşa spune Biblia”, nu face altceva decât să o îndepărteze. În acelaşi timp, soţia care refuză să se supună soţului şi i se împotriveşte tot timpul, va face ca el să se teamă să-L urmeze pe Domnul. El se va gândi: „La ce folos să primesc un mesaj de la Domnul? Nu am parte decât de opoziţie din partea soţiei, aşa că mai bine îmi văd de căile mele, şi ea de ale ei.” Astfel de atitudini vor separa cuplurile, pe când standardele lui Dumnezeu îi va apropia.   Soţul care încalcă legile lui Dumnezeu, pretinzând soţiei să facă la fel, îşi va pierde mandatul de autoritate. Dumnezeu nu a dat bărbatului mandatul de a încălca legea Sa, abuzându-şi soţia, implicându-se în tot felul de practici sexuale bizare, sau îndemnându-şi soţia să fure, să înşele sau chiar să bea. Însă atâta vreme cât soţul urmează mandatul Domnului, soţia trebuie să se supună autorităţii lui, chiar dacă uneori poate nu e de acord cu anumite lucruri.  Standardul lui Dumnezeu este adevărat, însă în multe căsnicii, soţia este mai capabilă decât soţul. Este regretabil, dar de multe ori o femeie cu abilităţi deosebite, se căsătoreşte cu un bărbat fără prea multe abilităţi. Această soţie va trebui să reziste tentaţiei de a-şi domina soţul care, va lua uneori anumite decizii pe care ea le va considera greşite. În acest caz, va trebui să încerce cu tandreţe să îl convingă pe soţul ei că greşeşte, sau să se roage ca Dumnezeu să schimbe gândirea soţului. Din clipa în care s-a căsătorit, femeia şi-a supus de bună voie soţului o parte din independenţa ei. Ea trebuie să se încreadă în Domnul că El va rezolva toate lucrurile. Dar dacă un soţ îi cere soţiei să-L nege pe Dumnezeu, să se angajeze în practici sexuale perverse sau să comită un act care este împotriva legii lui Dumnezeu, soţul acesta şi-a pierdut autoritatea. Soţia trebuie mai întâi să se supună lui Isus Hristos şi să-L urmeze pe El.

Poezii crestine

poezi scrise noi

CREZ

Simt, Doamne, harul
pe care mi l-ai dat în dar,
înmiresmat,
şi-n cuvântul Divin
mă cufund,
pulsând 
în miezul clocotitor
al creaţiei,
de unde pornesc
să vestesc 
într-un cântec nou
numele Tău,
DUMNEZEU!
şi cu toată fiinţa
încerc să mă prind 
şi-n viers să cuprind
MăREţIA, IZVORUL,
MâNTUITORUL
şi DORUL
de TINE, ISUSE,!
Iar când din cuvânt
pornesc rugăciunile
spre SLAVA TA, DOAMNE,
Alături de zeci, sute,
milioane,
urc şi eu pe raza luminii,
pe geana iubirii
cu torţa aprinsă
de focul viu al CUVâNTULUI TăU
şi  strig:DA! CRED!
Cred în Tine DUMNEZEU
şi-n FIUL TăU, ISUS!
CRED în tot ce ai scris
şi ai spus
cu DUHUL SFâNT, de necuprins.
Iată, Doamne, că urc mereu şi eu
spre Tine, Te slăvesc şi Te cânt
măiestrind în CUVâNT,
sorbind dragostea Divină
de unde iau mereu
HAR şi LUMINă.
Cu credinţă deplină,
Senină, încerc ca-n viers să-ncarc
PSALM şi CâNT, PARABOLă, PILDă,
Să le pun într-un arc
şi s-ating cu ele inimi şi gând
de fiecare dată când cânt.
Să te-ating pe tine, pe el,
Pe prieteni şi duşmani, la fel...
De aceea-mi prostern în cuvânt
tot ce e mai luminos şi mai sfânt:
Cuvânt plin şi senin,
pentru el, pentru ea, pentru mine,
spre tine, cu TINE, ISUSE, AMIN!

PACE SFÂNTĂ, PACE BINECUVÂNTATĂ.

E un salut, al nostru,
venit din Dumnezeu
şi întărit sub cnut
de Isus, fiul Său.

  E o dorinţă, veche,
  de când e om pe lume,
  sădită-n tu şi eu
  de însuşi Dumnezeu
  şi întărită-n chinuri
  de Isus, fiul Său.

E-o lege-a firii noastre,
creştini mărturisiţi,
să ne urăm cuvântul
trimis de Dumnezeu
prin Isus, fiul Său,
ca o urare nouă
când zise: "PACE VOUA!"

  E-un semn de-a Lui iubire
  ca-n orice întâlnire
  lucrarea ce se face
  să fie-n crez şi Pace
  de sus, din Dumnezeu
  prin Isus, fiul Său.

E liniştea ce-n suflet
o vrea pentru ai lui,
când ne citeşte-n viaţa
turnura gândului,
şi-l vrea cu Dumnezeu
şi Isus, fiul Său.

  E chiar cuvânt de sus,
  purtat pe buza Lui,
  când a deschis iertării
  poarta spre mântuire
  dată de Dumnezeu
  prin Isus, fiul Său.

E tot ce d-omenirii
puterea-exista
prin DUHUL SFâNT al firii,
prin TATăL, DUMNEZEU
prin ISUS, fiul SăU.

  E un salut, al nostru,
  venit din Dumnezeu
şi întărit pe cruce
de Isus, fiul Său,
CA-N TOT CE NOI VOM FACE
Să FIE CREZ şI PACE!
PACE SFâNTă! PACE BINECUVâNTATă!
  

"O NOUĂ MĂRTURISIRE"

Mă-nchin ţie 
Isuse Sfânt,
Pentru că ne eşti
Mântuire şi crez,
Pentru că ne eşti
Lumină-n cuvânt
şi avânt,
şi model de viaţă
Ne eşti.
Cât sunt
Aici pe pământ
Cu tine sunt,
Al tău pe vecie
în legământ
şi botez.
şi inima-mi palpită
Când,
în orişice clipită,
îmi şopteşti
Armonii din cuvânt,
Cuvânt din scripturi,
învăţături,
Poeme,
Când mă ajuţi
Să descifrez dileme,
Să rezolv ale vieţii
întortocheate probleme
şi când mă conduci
Spre veşnicie.
Da, de la Tine sunt toate
Ce ne dă vieţi-a socoate.
De la Tine-i iubirea,
De la Tine-i speranţa,
De la Tine mi-e viaţa
şi de la Tine mi-e soaţa.
Ai zidit cu ea familia mea,
în care eşti Tu lacrima,
Mustrarea şi mângâierea,
în care eşti Tu bucuria şi fericirea.
ştii şi tu, soră, ori frate,
Fiecare ştie, că doar Isus este Calea,
Adevărul, cu El biruinţa,
Că doar în El e povaţa
Care ne dă bucuria şi Viaţa
Trăită-n credinţă şi-n pocăinţă.
De-aceea, Doamne, îţi mulţumesc fierbinte,
De câte ori am prilej
în al vieţii vârtej
Să Te slăvesc pe Tine în armonii de cuvinte,
Să-ţi mulţumesc că ne-ai făcut părtaşi
Aducându-ne-mpreună pe-al credinţei făgaş.
Ai tăi suntem Doamne
şi, ca slujitor cu pana,
încredinţat că Tu-mi dai şi bucuria, şi harul, şi rana,
Ca-n viers şi cânt Te regăsesc pe Tine, Doamne,
Fiu Dumnezeiesc, ISUS,
MăRTURISESC: şi-eu Te iubesc nespus,
MăRTURISESC: şi-eu Te urmez supus,
şi Te glorific în ruga mea vie
Pe care semenii mei o numesc
Poezie.


BOTEZUL LUI ISUS

La Ioan venea odată mult popor pentru botez
Unii ştiau de ce vin, alţii n-aveau nici un crez
Unii aveau pocăinţă, erau sinceri, pregătiţi
Şi doreau să se boteze să devină mântuiţi

Şi Ioan pe fiecare îl lua şi-l boteza
Fără nici o remuşcare pentru că îl cunoştea
Alţii însă priveau actul ca ceva banal. Aşa.
Dacă alţii se botează noi de ce n-am încerca

Dar cu Dumnezeu nu merge, pe El nu-l poţi înşela
Căci El nu-ţi priveşte faţa ci priveşte inima
Când veneau să facă actul, Ioan li se adresa:
,,Voi sunteţi pui de năpârci", ascundeţi în voi ceva

Veniţi doar ca să scăpaţi de mânia viitoare
Dar voi n-aveţi pocăinţă şi nici o bună purtare
Mergeţi dar întâi să faceţi fapte vrednice de Cer
Arătaţi şi pocăinţă şi să fiţi un bun model

După aceste discuţii vine-o scenă minunată
Ce cât va fi omenirea nu va putea fi uitată
Este scena unde-apare: ,,TATăL, FIUL, DUHUL SFÂNT"
Uimând locul de acolo şi chiar un întreg pământ

Mai întâi apare FIUL în IORDAN să împlinească
Actul Sfântului Botez şi-apoi să-L desăvârşească
IOAN când văzu pe ISUS astfel i s-a adresat:
,,Eu aveam întâi nevoie de botezul Tău curat"

Lasă Ioane acuma, asta-i calea de urmat
Totul trebuie-mplinit. ăsta-i drumu-adevărat
Nimeni să nu-l defăimeze, nici să-l schimbe în vreun fel
Căci e aprobat de sus şi EU sunt un prim model

Ioan boteză pe ISUS aşa cum i s-a cerut
Şi de-atunci acest botez a rămas de mulţi crezut
Milioane de fiinţe au fost de-atunci botezate
Arătând că legământul e valabil pân' la moarte

Duhul Sfânt veni din ceruri ca să fie observat
Luând chip de porumbel şi spre Fiul s-a-ndreptat
Demonstrând încă odată că Isus e Dumnezeu
Ce-a venit în lumea noastră să ne scape de cel Rău

Ca Trinitatea să fie complectă, în întregime
Dumnezeu Tatăl din ceruri se-adresează spre mulţime
Vocea Lui străpunge cerul având un mesaj anume
Ce străbate spre mulţime şi de-atunci întreaga lume

,,ACESTA E FIUL MEU PREAIUBIT, Să NU UITAŢI
ÎN CARE-MI GăSESC PLăCEREA ŞI DE EL Să ASCULTAŢI".
Şi Eu zic că ascultarea mai mult decât jertfa face
Ascultaţi-L deci pe Isus şi ve-ţi acea veşnic pace

Astăzi încă ai prilejul să priveşti spre-al tău botez
Când odată-n haine albe mărturiseşti al tău crez
Nu lăsa ca multă vreme să treacă până atunci
Ci predă-te azi lui Isus, de-aici cu El să te duci.
Amin

CEREŢI ŞI VI SE VA DA

Ce cuvinte-nălţătoare auzim de astă dată
Nici un om din lumea asta n-ar putea să le roatească
Şi nici intreprinderile, companii şi mari uzine
N-ar putea să îţi ofere „ORICE" din ce ar deţine

Nici prietenii, nici fraţii n-ar putea să împlinească
O anumită dorinţă, chiar dacă-ar fi omenească
Nici părinţii la copii n-ar putea să le promită
Rezolvarea pe măsură a unei cerinţi dorită.

Astfel vedem diferenţa dintre om şi Dumnezeu
Şi se naşte întrebarea: Ce e EL? Şi ce sunt eu?
Sfintele cuvinte scrise se numesc: ,,Marea ofertă"
Sunt cuvinte din Scriptură, nu srise doar pe copertă

Ele sunt adevărate, Dumnezeu le-a cuvântat
Fiind puse înaintea tânărului împărat...
... _ Solomon, strigă Stăpânul cere-mi şi-ţi voi da ce vrei
Eu am totul din belşug, ce doreşti poţi să şi iei.

Minunat. Gândi băiatul. Nu-i voi cere lucruri mari
Nici viaţă, nici avere, nici scutire de tâlhari
Ci o mare-nţelepciune să pot conduce poporul
Şi prin tot ce le voi face să le-asigur viitorul.

Apreciată dorinţă, Dumnezeu s-a bucurat:
_ Îţi voi da înţelepciune cum nimeni nu a sperat,
_ Îţi voi da viaţă lungă, te voi face om bogat,
Deveni-vei în curând cel mai mare împărat.

Cel ce mă asculţi acuma te-ai gândit în sinea ta
Ce vei cere de la Tatăl? Ce răspuns vei căpăta?
Pregătindu-ţi-ai vreodată toate dorinţele tale
Ţi le-ai scris pe undeva sau ele sunt doar verbale.

Şi aşa acolo-n taină sau de vrei cu voce tare
Pe genunchi în cămăruţă, spune-I totul ce te doare
El desigur le cunoaşte, dar doreşte să-I vorbeşti
Astfel El te verifică cât de sincer cu El eşti.

Dar multe dintre dorinţi ce frământă omenirea
Sunt şi multe dintre ele, la care te-ndeamnă firea
_ Eu aş vrea casă frumoasă, vilă dacă s-ar putea
Camere multe să aibă, mobilă cum eu aş vrea

Să privesc de pe terasă cum alţii se necăjesc
Să stau în balcon la aer, plămânii să-i întărescc
Să mă trântesc în fotolii, trupul să-mi înviorez
Şi într-un pat cald şi moale, visuri mândre să visez

Eu aş cere o maşină vine altul ca să spună
Insă nu chiar orice marcă, ci una din cea mai bună
Ca să vadă orice om: „Că nu-s nimeni pe pământ"
Nici chiar eu să nu mă văd în realitate cum sunt

Să merg repede ca vântul unde inima-mi doreşte
Să văd ape, văi, poiene şi munţii cu `nalte creste
Să admir multe oraşe şi tot ce e mai frumos
Că doar eu merg cu maşina, nu ca cei ce merg pe jos.

Eu aş vrea viaţă lungă, să beau, să mănânc, să râd
Să n-am parte de-ntristare şi nici un motiv să plâng
Ci mereu în chefuri mari şi distracţii felurite
Să-mi pot împlini întocmai gândurile plănuite.

Să mă bucur de viaţă, să mă satisfac în tot
Să am prieteni, să fiu tare,mai presus decât eu pot!
Şi aşa tot înainte să-mi fac rostul cât mai bine
Până când sunt în putere, până sunt sigur de mine

Acum ne oprim o clipă şi ne punem întrebarea
Oare Cerul, Dumnezeu, nu şi-ar arăta mirarea
Între cerinţa dintâi a lui Solomon cel mare
Şi cele ce-am arătat aici în continuare?

O! Ba da! Isus atuncea ar avea de spus şi El:
_ Voi ce în această lume urmăriţi un scop un ţel
Nu aveţi fiindcă nu cereţi sau cereţi şi cu gând rău
De-a risipi în plăceri, înşelând pe Dumnezeu

De vi-aş da multă avere urcându-vă sus pe trepte
Tuturor astfel de lucruri le zic: „Bogăţii nedrepte"
Dar doresc ca să vă faceţi chiar cu ajutorul lor
Prieteni mulţi de orice limbă, orice rang, orice popor

De ţi-aş da o casă mare, vilă cum tu o pretinzi
Ai avea în tine dorul? Ai putea mâna s-ontinzi?
Spre cei fără adăposturi, ce nu au unde să stea
Atâţia ce sunt pe drumuri, milă de ei ai avea?

Ia-i aduce-n grabă mare să-i adăposteşti acasă?
Şi cu cel mai mare drag să le pui pâine pe masă?
Fără să pretinzi ceva în schimbul gestului tău
Doar ce faci să faci de dragul singurului Dumnezeu.

Complicat e acest gest, dar îţi spun un lucru mare
Că sunt şi astfel de oameni, chiar dacă sunt cazuri rare
Unii primitori de oaspeţi bucuroşi şi foarte sinceri
Au avut cazuri înalte: „I-au adăpostit pe îngeri".

De ţi-aş da maşină bună să cutreieri tot pământul
Celor ce i-ai întâlni, le-ai mărturisi cuvântul?
Ai face mereu escale, biserici ai vizita?
Unde-i nevoie de lucru ai fi gata a lucra?

Ai dori să depistezi familii îndurerate
Ce stau mai în depărtări, neputând fi ajutate?
Dai concursul unor fraţi ce au slujbe mai înalte
De-a se achita de sarcini ivite pe neaşteptate?

Greu ar fi deşi-nvechime nu se foloseau maşini
Oamenii duceau povara cu cămile şi în mâini
De ţi-ar fi cerut maşina Domnul vreodată măcar
Ai fi acceptat pe loc? I-ai fi dat-o lui în dar?

De ţi-aş da viaţă lungă aşa cum tu ai cerut
Crezi că ţi-ar fi folosit, dacă n-ai fi priceput...
... Să răscumperi vremea-n bine, să aduci un rezultat
Pe mulţi să-i scoţi la lumină din mocirlă şi păcat

Nimic nu ţi-ar folosi, de-ai câştiga lumea toată
Şi ţi-ar pierde al tău suflet pe vecie dintr-o dată
Bine-ar fi ca rezultatul proporţional să-ţi fie:
_ Orice an din viaţă scurs, un mântuit pe vecie.

Tot ce cereţi de la Mine prin credinţă ve-ţi primi
Şi cu drag în orice clipă de voi îmi voi aminti
Dar vă-ascult dacă ce cereţi este după voia Mea
Voia Mea o veţi cunoaşte, dacă mă ve-ţi accepta

Ştiţi ce-a cerut omenirea când eram Eu şi Baraba
Desigur o ştiţi cu toţi: Pe tâlhar! Dară degeaba...
Fariseii să mă-ncerce au cerut un semn şi ei
Le-a rămas însă un semn: ,,Salvatorul Ninivei".

Cum spuneam samaritencei... De mi-ai fi cerut tu Mie
Ţi-aş fi dată din belşug pentru tine „APă VIE"
Nu uitaţi şi voi să cereţi apa vieţii ,minunată
Căci Eu sunt: ,,Izvorul vieţii, Dădătorul de viaţă"

Multe lucruri necerute, au rămas şi vor rămâne
Chiar dacă-n totalitate erau pentru scopuri bune,
De nu le-am rostit cu gura ci doar ne-am gândit la ele
Cred că Bunul Dumnezeu le-a rezolvat cu plăcere

Pentru cei ce mă ascultă, eu am un ultim cuvânt:
,,De ai o înţelepciune legată doar de pământ,
Cere fără şovăire: ÎNŢELEPCIUNE DE SUS
Şi cel ce-i ÎNŢELEPCIUNE îţi va da,chiar EL ISUS"
Amin


FEMEIA

Mii de ipoteze, mii de presupusuri
Venind din răsărit spre-ntinsele apusuri
Făcând o vâlvă mare: „De unde vine omul?"
Spre final nesigur i se îndreaptă tonul.

Oameni zis: Celebri - s-au ridicat pe rând
Făcând ca teoria ce le-a venit prin gând
Să fie cunoscută de-ntreaga omenire
Să fie dovedită prin fapte, prin trăire
 
Oricât de importante au fost toate acestea
Oricât de multă lume le-a însuşit povestea
Fost-au un foc de paie cu flacără puţină
Nereuşind să facă cât de puţin lumină.

Există însă-o Carte, o Carte-adevărată
Ce dăinuie din veacuri, e sfântă şi curată
Ea este îndreptarul, în ea găseşti povaţa
În ea e Creatorul, originea, viaţa.
 
Prin ea descoperit-am cum însuşi Dumnezeu
A hotărât odată trecând în planul Său
Să facem om din lut, să samene cu Noi
Şi-un sprijin potrivit în cazuri de nevoi.

Adică: „Femeia", fiinţa-ncântătoare
Ce-şi manifestă-n toate iubirea cu ardoare
Ce cuplu minunat, pereche potrivită
Femeia nu poate să fie-nlocuită!
 
Deşi prin ea păcatul găsit-a mai uşor
O cale fără piedici, spre dezastrul lor!
Femeia tot rămâne la locul ei de cinste
Primeşte şi dă sfaturi ca orişice părinte.

Femei cu nume mari au fost de la-nceput
Ca Sara, ca Estera, ca Ana şi ca Rut
Deşi ele trecut-au de mult în veşnicii
Rămas-au pentru noi mereu aceleaşi, vii.
 
În „Era noastră" însă e cazul minunat
Prin tânăra fecioară... Domnul întruchipat
Ce splendidă lucrare, Marie mare eşti
Te cântă chiar şi Cerul prin cânturi îngereşti.

Femeile de astăzi au ce învăţa
Modeluri sunt multe şi se pot urma
Trebuie voinţă, râvnă şi îndemn
Nimic uscăciune ci verdele lemn.
 
Nu moda, nu părul, nu haina să fie
Culoarea femeii ce-i dă măreţie
Ci cinstea, credinţa, nădejdea, iubirea
În toate acestea să-şi vadă trăirea

Să-şi crească copii în spirit divin
Să aibe un cuget curat şi senin
Să-şi iubească soţul cum i se cuvine
Să fie exemplu la rău şi la bine.
 
Mai presus de toate ţinta ei supremă
Dumnezeu să-i fie şi viaţa eternă
Spre desăvârşire cugetul să-ndrepte
Şi-ntâlnirea sfântă cu drag s-o aştepte.,

De tânără eşti, primeşte ce-ţi spun
Nu fă multe staţii pe-al vieţii drum
Căci ochii te-ndeamnă mereu ca să stai
Nu le da crezare, goneşte spre Rai.
 
Celor mai în vârstă le-adresez un sfat
Fiţi mereu alături lângă-al vost' bărbat!
Nu poveşti sau basme să aveţi pe buze
Nu vorbiţi de alţii, astea nu sunt scuze.

Ci mereu îndemnuri, cuvinte potrivite
S-aveţi din belşug în cazuri ivite,
Să stingeţi focarul, s-ajutaţi la greu
Şi-n inima voastră să stea Dumnezeu.
 
Căutaţi ca-n toate s-aveţi gingăşie
Nu pe termen scurt, ci chiar pe vecie
Să luptaţi cu arma dragostei divine
Să doriţi în viaţă tot ce este bine.

Dorim ca femeia, „Femeie" să rămâie
Acest nume scump să-l poarte pe vecie
Să nu-l murdărească cu nimic nicicând
Nici printr-o vorbire, purtare sau gând!
 
Să nu uite însă că dintr-o coastă este
Bărbatu-i este capul şi cel ce o iubeşte
Să-şi amintească-n toate de Creatorul său
Că nu-i un om oricare, ci însuşi Dumnezeu.

Te rugăm Isuse să ai în vedere
Ca tot ce-i femeie să aibe putere
Să-şi poată păstra steagul tot mai sus
S-ajungă în ceruri, unde lacrimi nu-s.
Amin 

PUTEM AVEA SURPRIZE?

Tot ce gândim şi ce facem pare ca ceva normal
Evităm s-avem surprize în al vieţii mare val
Dar treziţi din somnul nostru, începând cu primii paşi
Se ivesc multe probleme la care suntem părtaşi

Ni se pot întâmpla multe: Nedorite sau fireşti
Ceva ce trece uşor sau mai grav, ce nu doreşti
Astfel când plecăm de-acasă riscul e cu mult mai mare
Şi la orice pas greşit, e risc de accidentare

Nu în orice situaţii, vinovaţii suntem noi
Ci sunt surse diferite, fiecare de alt soi
Deseori plecăm cu trenul spre staţia ce-o dorim
Dar o linie defectă ne va-ncurca să sosim

Nu vorbesc de catastrofe când o droaie de vagoane
S-au făcut claie, grămadă încărcate cu persoane
Nu suntem în siguranţă nici chiar în maşina noastră
Căci explozia de pneuri e gata să ne-nsoţească

Pot conduce eu cu grijă dacă alţii nu-s atenţi
Fiind plini de băutură,devenind oameni demenţi
Neatenţia de-o clipă plăteşte tributul greu
Victimile pot fi alţii , victimă pot fi chiar eu!

Nici în autobuz nu este siguranţă pe deplin
Căci cunoaştem cazuri grave cu durere şi cu chin
Zeci de călători sfârşit-au altfel de cum şi-au dorit
Unii sunt în veşnicie , alţii au de suferit.

În vapor de vă ve-ţi duce pericolul e cumplit
Căci pe apă pot s-apară cazuri de ne-nchipuit
Furtune şi uragane, stânci sub apă sau gheţari
Poate izbucni vulcanul producând pagube mari

Şi în aer cu-avionul nu vei fi în siguranţă
Căci un defect sus în aer te lasă fără speranţă
Şi în loc să vii în jos spre oameni şi spre pământ
Vei ajunge-n altă parte: Sau un demon sau un sfânt

Fiindcă astfel de surprize ne pot aştepta oricând
Să ne pregătim temeinic cât mai suntem pe pământ
Să ne împăcăm cu Domnul, să-i fim fii adevăraţi
Şi să ne păstrăm în toate: Sinceri, devotaţi, curaţi

Ajută-ne acum Doamne ca să medităm mereu
Că în orice-mprejurare noi avem un Dumnezeu
Numai El întinde mâna când vine necazul, criza
Şi într-un mod măreţ, tainic, El înlătură surpriza.
Amin


BIRUINŢA SFÂTĂ

Te văd prin ceaţa vremii, creştine, pe pământ!
Tu lupţi, ştiind că-n lupta sfântă, vei fi neînfrânt,
Căci este cu tine Domnul, Stindardul tău de-avânt,
Ce-ţi dă biruinţa-nscrisă-n veşnicia Cuvântului sfânt.

Credinţa-n valuri de sfântă lumină-ţi umple sufletul
Şi-un fluviu larg de sfinte speranţe te-mpresoară,
Căci lacrimile tăinuite ţi-au spălat din tine tot lutul
Şi floarea de lumina bucuriei în suflet ţi se coboară.

Pot năvăli, de-acuma, talazurile mari de ură pătimaşă,
Minciuni întunecate, cu vorbe găunoase ivite din abis,
Tu, bunul meu frate, cu conştiinţa pură, în alba ta cămaşă,
Rămâi de-apururi credincios şi treci prin viaţă ca prin vis!

Triumful luptei tale l-a pregătit chiar Mântuitorul Isus;
Şi-n marşul pe pământ, tu mergi cu curaj, tot înainte,
Privind la farul de credinţă, tu ai o cale dreaptă înspre Sus;
Şi nimic nu te mai opreşte pe drumul spre al tău Părinte!...



CINE EŞTI TU?


Nu poate nimeni ca să Te descrie
Aşa cum eşti PUTERE şi CUVÂNT 
Ai fost, eşti şi vei fi în veşnicie
Isuse, Miel Jungheat şi FIU PREA SFÂNT.

Eşti Trandafirul din Saron şi Crinul 
Imaculat, din vale, lângă râu 
Luceafărul ce luminezi seninul, 
Tu eşti simbolul bobului de grâu.

Eşti Adevăr şi Cale şi Viaţă,
Eşti Dumnezeu a toate Creator, 
Eşti Soare ce răsari de dimineaţă
Şi-aduci lumină-n suflet tuturor.

Eşti fără de-nceput, iar Universul 
A fost creat doar prin cuvântul Tău 
Şi astrelor Tu le-ai rânduit mersul 
Şi fiecare-şi ţine drumul său.

Fiinţa mea nu poate să cuprindă
În mărginirea ei nemărginirea Ta, 
Naintea Ta făptura-mi tremurândă 
Cu fruntea la pământ doar poate sta.

Eşti Salvatorul ce-mi luă povara 
Amară de ruşine şi păcat 
Ai suferit în locul meu ocara, 
Crezând în jertfa Ta am fost iertat.

De-atunci eşti Domnul meu, Mântuitorul 
Şi-n faţa Ta mă-nchin şi Te slăvesc, 
Eşti dătătorul vieţii şi izvorul 
De binecuvântări şi Har ceresc.

Viaţa-ntreagă vreau să-ţi cânt doar Ţie, 
Să Te înalţ şi să Te preamăresc, 
Nădăjduind că voi fi-n veşnicie 
Cu Tine, Domnul meu, că Te iubesc.
 

Pacatul obisnuintei

Dumnezeu Atotputernic ce din ceruri ne priveşte
Ştim că este plin de milă, astfel El ne izbăveşte
Ne ridică din mocirlă, ne fereşte de păcat
Înnoieşte viaţa noastră şi alungă ce-i stricat.

Doamne Mare eşti în toate, Blând, Milos, Nemărginit
Faci din oameni de nimica fii ai cerului slăvit
Îi numeşti fii de nădejde, sfinţii Tăi de pe pământ
Le-ai promis în veşnicie loc în cerul Tău preasfânt

Iată-ne ajunşi Isuse pocăiţi cum am dorit
Inima în noi tresaltă şi te vrea mereu slăvit
Dragostea dintâi e-nfloare, viaţa noastră scânteiază
Trupul cântă pentru Tine, sufletul mereu veghează.

Suntem mândri că în inimi stă stindardul Lui Hristos
Nu pierdem vremea degeaba, trăim timpul cu folos.
Îndemnăm pe toţi să vină la Slăvitul Împărat
Care poate ca să ierte orice om, orice păcat.

Nu putem descrie totul: Starea, traiul, bucuria,
Pacea, liniştea din suflet, biruinţa şi tăria.
Negreşit că fiecare le simţim încă la fel
Şi aceasta ne uneşte spre o ţintă, spre un ţel.

Doamne, mare eşti în toate, mare deci să ne rămâi
Şi-ntr-o stare veşnic sfântă, am dori ca să ne ţii
Du poporul Tău pe culme, dă-ne `nalta însuşire
De-a porni cu tot elanul spre a Ta desăvârşire.

Fă-ne însă să pricepem un păcat ascuns şi tainic
Un păcat la fel ca altul, cu un rezultat amarnic
E-un păcat ce nu se vede ci doar cu ochii credinţei
Zărindu-l îl poţi afla: ,,Păcatul obişnuinţei''.

Greu e Doamne ca s-o spunem că de multe ori în viaţă
Chiar venind în Adunare suntem reci: Un sloi de gheaţă
Fă să ştim cu toţi acuma că în lumina credinţei
Nu e altceva decât: Păcatul obişnuinţei

Ne obişnuim cu-un nume: ,,POCăIT''se cheamă el
Şi mascaţi sub acest nume facem lucruri fel de fel
Iar în loc de pocăinţă zilnică sau chiar mai mult
Privim spre-o idee veche: ,,Eu sunt pocăit şi cult''

,,POCăIT'', nu-i doar odată, ci mereu când tu greşeşti
Să-i ceri Domnului iertare şi să-i spui că te căieşti
Dar de vrei să rezolvi altfel problemele pocăinţei
Înseamnă că ai în tine: ,,Păcatul obişnuinţei''.

Orice lucru mic sau mare deviat în mod voit
De la sfânta-nvăţătură şi de Biblie croit,
Orice faci de unul singur, împlinind pofta dorinţei
E păcatul zis dar tainic: Păcatul obişnuinţei.

Chiar dacă la ora zece la Biserică apari
Motivat de mici probleme sau chiar de probleme mari
Chiar dac-ai avea scutire de protejarea fiinţei
Acesta e tot păcat: Păcatul obişnuinţei.

Dacă eşti în Adunare şi ţi-ai făcut obicei
Ca în timp ce alţii cântă, tu doar să priveşti la ei
De confunzi lucrarea sfântă cu lucrările şedinţei
Această anomalie-i: Păcatul obişnuinţei.

El n-are clasificare, nici păcat mare, nici mic
Dar are ca plată moartea şi pururi un chin veşnic
Verifică-te acuma de ai dragoste, credinţă
Sau acestea sunt formale: Aşa din obişnuinţă.

Curăţeşte-ţi Doamne turma şi fă o verificare
Ca să faci din fiecare minunate mădulare
Puse-n slujba Ta cu totul, fără patimi şi păcat
Să putem purta un nume de ,,Popor răscumpărat''.
Amin

O iubire

O iubire atât de mare
A venit din cer de sus,
Sa ne scape de pierzare,
Prin jertfirea lui Isus.

O iubire jertfitoare
Cum e cea din Duh ceresc,
Nu îi lasa la pierzare,
Pe acei ce-n har traiesc.

O iubire mare, sfânta
Ca si cea din Dumnezeu,
Nu se las-a fi înfrânta,
Chiar de lupta mult din greu.

O iubire ce-i venita
Din Nemarginit la noi,
Nu va fi de rau înfrânta
Printre trasnite si ploi.

O iubire minunata
Cum e cea a lui Cristos,
Nu se poate-a fi lasata
Sa n-ajunga de folos.

E timpul tot mai greu

De ce sunt tristă, Tată,
Şi-amarul mă doboară des ?
De ce n-am pace câteodată ?
Mă-ntreb adesea şi oftez.

De ce, când e să merg ‘nainte,
Satan mă ţine tot pe loc ?
De multe ori, sunt slabă pe Cale
Şi zic, Doamne, nu mai pot.

E greu să mergi ‘nainte, frate,
Nu e uşor să biruieşti,
Dar luptă, nu te da deoparte,
De vrei Raiul sa mostenesti!

E ziua de trezire acum,
Domnul ne cere să veghem,
Ca la sfârşitul alergării
S-obţinem cununa nemuririi.

Se merită să lăsăm totul,
Ce ne mai leagă de Pământ,
Pentru o viaţă nesfârşită,
Împreună cu Domnul Sfânt.

Să nu uităm de fraţii noştri,
Să plângem pentru ei mereu,
Ca să se-ntoarcă către Domnul,
Să nu ajungă-n chinul greu.

Ascultă-ne, Doamne, şi pe noi,
Răspunde-ne, când Te chemăm !
Şi fii cu noi până la capăt,
Prin vânturi, valuri şi nevoi !

E timpul tot mai greu acuma,
În vremea care va urma,
Puţini vor ajunge la ţintă,
Dar luptă-ntruna, nu ceda !

Căci, ce te-aşteaptă după luptă
E bucurie eternă, nu uita !
Vei rămânea o veşnicie
Cu Isus în Cer, la nunta Sa.

- Am Intristat pe Domnul Am întristat pe Dumnezeu Cârtind la viaţa mea amară Dar n-am crezut că este rău Să murmur în umbletul meu! Sau că-i un lucru de ocară. Am întristat pe Dumezeu Prin fapta mea cea egoistă Şi n-am văzut nimica rău, c-am adunat aici mereu Şi n-am văzut fiinţa tristă! Am întristat pe Dumnezeu Având de toate în hambar Dar n-am crezut că eul meu Renunţă chiar la Dumnezeu Rămânând rece, şi amar. Dar iată Domnul a venit Cu glasul Lui cel iubitor, Din dragoste El mi-a şoptit Când m-a văzut că-s rătăcit Ascultă fiu rătăcitor! Pământul tot Îmi aparţine Cu tot ce este-n Univers Ia seama dar şi fă doar bine Să nu ajungi dat de ruşine, Înaintea Celui ce-a dat mers. De vrei să trăieşti fericit Priveşte-n jurul tău cu milă La cel ce este greu trudit Şi nare sprijin pe pământ Tu să îi fii a lui movilă. Să caute Biblia ce-nvaţă Cum coborâ-ta Mântuirea, Să caute-al cerului povaţă Ce ne mai dă azi o speranţă Găsind în ea nemărginirea. Şi câştigând un suflet nou Vei dobândi eternitatea Pentru acel născut din nou În cer se-aude un ecou Căci a găsit Divinătatea. Şi v-a ajunge-n nemurire În Ţara de noi mult dorită Noi toţi vom fi în strălucire Cu-Acela din nemărginire Dorinţa v-a fi împlinită. Poezii Crestine - Am un Nume Eu nu stiu,Doamne cine sunt si nici ce sunt anume venit-am pe acest pamânt sa-mi dai din nou un nume Am fost odata-acolo, sus Te cunosteam odata aveam si chip si nume pus si-o vesnicie data Eram in Duhul Tau de tot în scânteieri de stele stiam ca stiu ,stiam ca pot sa ma numesc prin ele eram in Duhul Tau cel viu ma cunosteam pe mine suflarea Ta m-ai pus sa fiu si ma numeam prin Tine M-am ratacit apoi în lut m-am despartit de îngeri si m-am uitat când am trecut prin valea cea de plângeri Dar chiar de nu stiu cine sunt eu stiu ca nu-s din lume si chiar de-s astazi din pamânt în ceruri am un Nume...